Mihai Eftodii servește călătorii cu mere, află de ce a decis să împartă fructe gratis

0
41

Servește un măr direct de la producător. Dacă ești în drum pe traseul R14 la km 78, ai șansa de a savura din merele locale gratis„. Acest mesaj a apărut recent pe rețelele de socializare. Autorul mesajului și acțiunii este Mihai Eftodii, un livădar din Ocolina Sorocii. Am aflat de ce tânărul antreprenor a decis să ofere mere gratis și alte detalii din activitatea curentă.

L-am găsit în livadă, dis-de-dimineață. Mihai se implică activ în afacerea de familie, alături de părinți. În livada familiei Eftodii sunt 30 ha măr de soiurile: Golden, Aidared, Cempion, Gala, Simerenco, Florina, dar și prune. Acum câteva zile, un container cu mere a fost expus la marginea traseului, pentru călătorii care vor să guste din recolta acestui an. “Lumea oricum oprea pe marginea traseului și rugau să culeagă două-trei mere pentru ei sau pentru copiii din mașină. Fluxul cel mai mare era în zilele de sâmbătă și duminică. Astfel a venit ideea să plasăm un container cu mere pe marginea traseului, ca lumea să servească câte un măr liber, nu neapărat să ne caute prin livadă pentru a ne cere permisiunea”, ne-a spus Mihai despre acțiunea apreciată de mii de oameni pe internet.
Alături de mesajul: “Servește un măr!”, scris pe containerul cu fructe, livădarul a pus la dispoziția călătorilor și pungi din plastic ca să poată lua câteva mere cu ei. Reacțiile erau previzibile. Oamenii erau mirați, dar mulțumiți de această ofertă, spune tânărul.


Am văzut pe rețele și experiența celor de peste hotare, când au surplus de roadă și pun pungi cu fructe și le oferă gratuit cetățenilor. Dar am văzut și un exemplu din țară, de la Ungheni. Mi se pare ceva frumos. Sincer să fiu, nu stau lângă container să văd cine oprește sau câte mere ia. Dacă sunt prin preajmă, văd că oamenii servesc și îmi arată un semn de mulțumire. Nu am pus merele pentru ca să văd dacă îmi mulțumesc sau nu, le-am oferit din plăcere, ca oamenii să guste, plus pentru a promova produsul moldovenesc, produsul nostru”.Promovarea și vânzarea recoltei sau produsului sunt etape importante și dependente în activitatea producătorului agricol. Moldovenii au succese, dar mai au și multe de învățat. Mihai Eftodii nu ezită să cunoască noi experiențe în acest sens și să le aplice acasă. Târgurile locale sunt cel mai eficient mod de promovare a produsului pentru pomicultorii și fermierii moldoveni, este convins tânărul, care aplică și alte forme de promovare văzute în afara țării.


Toamna, noi nu punem containere cu mere pentru cumpărători, dar avem un sector de livadă, unde le permitem să-și culeagă merele pe care le doresc. Asta am văzut și în Germania și așa procedăm și noi. Avem opt rânduri de livadă, unde permitem cumpărătorilor să-și aleagă merele. Unii primesc plăcere de la acest proces. Iar dacă nu au timp, desigur că le vindem mere și din containere”.
În prezent livădarul este preocupat de culesul merelor. 70% din suprafața livezii este recoltată, fructele fiind depozitate la frigider. Pentru că volumul recoltei depășește capacitatea de păstrare a frigiderului, o parte din mere vor fi vândute, povestește Mihai. “Cu părere de rău, nu am căutat cumpărători până acum, nici pe noi nimeni nu ne-a căutat, poate deoarece știu că avem frigider. Deocamdată culegem și depozităm mărul la frigider, căci acum este perioada optimă. Nici despre prețuri nu ne-am interesat, dar spun colegii că sunt cam mici față de anul trecut. Eu însă cred că nu trebuie să ne orientăm după prețul din anul trecut, care a fost unul bun, prin excepție, deoarece în Polonia a fost îngheț și concurența pe piață a fost mai mică, Moldova a avut recoltă bună și prețul a fost mare. În comparație cu anii 2013-2015, prețul este cam același”.
Concurența pe piețele externe este mare, opinează antreprenorul, aceasta contribuie la creșterea cerințelor față de calitatea fructelor, dar și a calibrului, merele mari ce bucură ochiul fiind mai puțin solicitate. Antreprenorul totuși este optimist, fiind convins că “Fiecare măr are cumpărătorul său”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.