CENTENAR: Unirea ca o însănătoșire

0
33

Pentru mine, revenirea actualei Republici Moldova în componența României este ceva firesc. Ar fi ca o tămăduire după o îndelungată și grea boală, căci raportul între Republica Moldova și România, după mine, e același ca între Republica Moldovenească Nistreană și Republica Moldova. Pactul Ribbentrop-Molotov nu e cu nimic mai bun decât declarația de independență a Republicii Moldovenești Nistrene, ambele acte și acțiuni uneltite de serviciile U.R.S.S./Rusia. Cred că nu e cazul să aduc argumente, întrucât au fost aduse atâtea, că nu le vede numai orbul și nu le aude numai surdul ori și acei care nu vor să audă și să vadă. Sunt sătul de tâmpeniile propagandistice sovietice și postsovietice, iar de la Unire aștept cel mai mult revenirea la spiritualitatea, cultura și școala românească. E timpul să știm cine suntem și unde mergem, iar veneticii și rătăciții de tot felul trebuie puși la punct.Sper că, reîncorporați în Țară, ne vom vindeca și de cancerul corupției, de metastazele trădării, ale ignoranței funcționarilor din toate ramurile puterii, ale cumătrismului primitiv, ale partidelor-S.R.L.-uri etc. Sunt convins că economic vom prospera, deoarece nu ducem lipsă de oameni cu cap, energici și îndrăzneți, care, în condițiile Republicii Moldova de azi, sunt marginalizați social și politic.
România, îmi dau bine seama, nu e un stat ideal. Dar vreau, umăr la umăr cu ceilalți buni români, să înălțăm o Țară fericită prin fericirea fiecărui cetățean al său.

Mihail Rusnac, mediator, mun. Soroca

Vedeţi aici şi alte păreri despre UNIRE!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.