(VIDEO) Trei persoane au ajuns la spital, după accidentul de ieri

0

Trei persoane, inclusiv un copil, au fost internate în spital, după accidental rutier de ieri. Amintim că ieri, aproximativ la ora 12:35, pe traseul R-14 (regiunea Cosăuți-frontiera cu Ucraina). Două automobile  s-au ciocnit frontal. La fața locului a fost solicitat serviciul medical de urgență.

În urma cercetărilor, poliția a stabilit că unul dintre automobile (VAZ 2119) era condus de un șofer originar din raionul Dondușeni. Șoferul în vârstă de 27 de ani ar fi pierdut controlul volanului și a ieșit pe banda destinată sensului opus, unde s-a ciocnit cu automobilul de model Dacia Logan. Șoferul Daciei, locuitor al municipiului Bălți, avea doi pasageri, inclusiv un copil în vârstă de patru ani. Alte circumstanțe ale accidentului se stabilesc, mensționează Serghei Lozan, specialist superior auto de stat şi inspector principal.

În urma impacului, trei persoane au avut de suferit, ajungând la spital cu diverse leziuni corporale și fracturi. Conducătorul VAZ-ului a fost internat în secția traumatologie. De asemenea au fost internați în spital pasagerii automobilului de marcă DACIA. Șoferul ar fi refuzat internarea, ne-au comunicat responsabilii de la Spitalul Raional Soroca.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.