Transparența bugetului primăriei municipiului Soroca sub lupa societății civile

La Soroca a fost semnat Memorandumul de cooperare în cadrul proiectului „Transparența bugetară la nivel local – premisă pentru dezvoltarea sustenabilă” între Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, primăria municipiului Soroca și Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA. „Partenerii și-au exprimat voința și sprijinul reciproc pentru sporirea transparenței bugetare în orașul Soroca prin informarea comprehensivă și la timp a cetățenilor localității privind alocarea și cheltuirea banilor publici, precum și prin participarea acestora la toate etapele procesului bugetar” se menționează în comunicatul de presă al organizatorilor.

Dumitru Budianschi, coordonatorul proiectului:
„Semnarea acestui memorandum este primul pas în realizarea unui proiect care vine să sprijine primăria Soroca în stabilirea unei mai buni comunicări și implicări a cetățenilor pe subiectele ce țin de buget. Aceasta va permite nu doar o mai bună informare a cetățenilor, care sunt și principalii beneficiari, despre activitatea autorității, ci de asemenea va contribui la o mai bună identificare a priorităților și sporirii controlului public asupra cheltuielilor primăriei. Toate acestea pot fi atinse doar în baza unui parteneriat strâns dintre diferiți actori ai societății, în care Primăria își asumă un rol de lider”
.

Mihail Grabciuc, viceprimarul municipiului Soroca:Primăria depune toate eforturile pentru a fi respecta principiul transparenței în toate activitățile. Ușile birourilor sunt mereu deschise și le răspundem cetățenilor atunci când vin cu solicitări. Obișnuim să desfășurăm audieri publice și utilizăm rețelele sociale pentru a afla părerea cetățenilor și să identificăm împreună soluțiile la problemele lor”.

Ion Babici, fondatorul Centrului de Resurse pentru Tineret „DACIA”:
„Este important ca cetățenii să fie activ implicați atât în procesul decizional, cât și după luarea deciziei. Iar în acest sens, trebuie să dezvoltăm cultura de participare a cetățenilor. Doar în așa fel autoritatea publică locală va conștientiza că acest lucru este doar în interesul său deoarece locuitorii vor vedea rezultatele implicării. Sperăm că parteneriatul centrului nostru cu Expert – Grup și Primăria municipiului Soroca ne va ajuta să fim mai eficienți și să fim de ajutor în monitorizarea respectării cerinţelor de asigurare a transparenţei la nivel local”.

LIVE. Evenimentul de semnare a Memorandumului de cooperare în cadrul proiectului „Transparența bugetară la nivel local – premisă pentru dezvoltarea sustenabilă” între Expert-Grup, #Primăria #Soroca şi Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA / Youth Resource Center DACIA

Опубликовано Expert-Grup Четверг, 6 сентября 2018 г.

Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „Bugete transparente și cetățeni activi pentru dezvoltare durabilă”, care este implementat de „Expert – Grup”, cu susţinerea Ambasadei Olandei la București în cadrul programului MATRA. Proiectul urmărește creşterea, în rândul populaţiei și al societăţii civile locale, a nivelului de înţelegere, conștientizare și monitorizare a bugetării, a ciclurilor și a documentelor bugetare, și împuternicirea locuitorilor să-şi asume un rol mai activ în consultările și supravegherea bugetelor locale.

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.