Zilierii din agricultură protejați (și) de lege

0
28

     Chiar dacă în satele moldovenești cu greu găsești brațe libere de muncă – multă lume se plânge că a devenit aproape imposibil să găsești pe cineva „la muncă cu ziua”, statul i-a sub aripa sa această categorie de cetățeni. Astfel, de la 1 septembrie a intrat în vigoare Legea privind exercitarea unor activităţi necalificate, cu caracter ocazional, desfăşurate de zilieri intră, astăzi, în vigoare. Documentul reglemetează desfăşurarea activităţilor necalificate doar în agricultură. Pentru aceste activităţi nu va trebui de semnat un contract individual de muncă, însă este suficient doar acordul de voinţă al părţilor.

    Conform legii, durata zilnică a activităţii necalificate cu caracter ocazional exercitate de către un zilier nu poate depăşi 8 ore. Persoanele cu vârsta de la 16 la 18 ani pot lucra 7 ore, iar persoanele cu vârsta de la 15 la 16 ani – 5 ore. Totodată, minorii cu vârsta de la 15 la 16 ani pot exercita aceste activităţi numai cu acordul în scris al părinţilor sau al reprezentanţilor săi legali dacă, în consecinţă, nu le va fi periclitată sănătatea, dezvoltarea, instruirea şi pregătirea profesională. De asemenea, ei nu pot fi implicaţi în activităţi ce urmează să fie desfăşurate pe timp de noapte. Astfel, timpul de muncă al zilierului nu va depăşi 40, 35 sau 25 de ore pe săptămână, în funcţie de vârsta zilierului. Timp de un an calendaristic, un zilier poate exercita activităţi pentru acelaşi beneficiar pe o perioadă nu mai mare de 90 de zile cumulate.

   Remuneraţia stabilită pentru o zi de lucru a zilierului, adică pentru opt ore, nu poate fi mai mică decât cuantumul minim garantat al salariului pe oră în sectorul real. Conform deciziei Guvernului, în acest an, cuantumul este de 15,44 lei pe oră.

(Dan AOLEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.