Plimbarea în parcul de la Cetate s-a încheiat cu o bătaie

0
169

Au ieșit la plimbare în parc, dar au ajuns la poliție. Este pățania mai multor locuitori ai municipiului Soroca. De la o discuție contradictorie, două persoane pe de o parte și un grup de peste 10 persoane pe de altă parte, au ajuns să se  încaiere în văzul zecilor de persoane care se odihneau în parc. În una dintre tabere erau doi copii și o femeie însărcinată. Cazul este în vizorul poliției.

 

La plimbare cu familia

În seara zilei de 6 iulie, I. Braniște soțul și fiica de patru ani, verișorul și nepoțelul de șase ani se plimbau pe cheiul râului Nistru. Femeia însărcinată în luna a șaptea a propus să se oprească în parcul din preajma cetății (lângă buticurile de suveniruri), unde copiii obișnuiau să se plimbe cu bicicletele.

În același timp, un grup numeros se odihnea pe una dintre aleile pavate cu piatră. Sorocenii formaseră un cerc, astfel blocând accesul pe acea alee, spune femeia.

Pe chei erau multe mașini și mă temeam să las copii, mă gândeam că e comod să se plimbe prin parc, ca de obicei. Copiii au intrat cu bicicletele în parc și au cotit pe o alee, unde un grup de vreo 20 de persoane formaseră un cerc, blocând astfel accesul pe alee”, povestește femeia.

Potrivit ei, tinerii ascultau muzică la un volum mare și consumau băuturi alcoolice în parc. Ajunsă lângă grup, copila a oprit, nimeni dintre tineri nu o  observa ca să-I facă loc să treacă. Văzând asta, mama fetiței i-a zis soțului să roage tinerii să le facă loc copiilor ca să poată trece cu bicicletele.

Soțul s-a pornit spre ei, iar unul dintre rromi  a observant fetița, l-a dat la o parte pe altul și i-a permis fetei să treacă. Din urma ei venea celălalt copil și iarăși nu avea pe unde trece. Copilul s-a speriat și a coborât de pe bicicletă. Soțul meu a scos fata de acolo (din cerc-n.a.), iar apoi s-a întors după băiat. Atunci unul dintre tineri i-a reproșat: “de ce tu  te apropii de două ori de noi?” S-au arătat deranjați. Eu repede mi-am luat copilul, iar ei au început să îi tragă de mâineci pe soțul și verișorul meu.

Doamna Braniște susține că tinerii i-au provocat la bătaie pe bărbații din familia sa. A urmat o bătaie înspăimântătoare, iar gravida și copii se uitau nepuțincioși cum vreo 20 de tineri îi băteau pe cei doi.

Marchitan este unul dintre cei doi bărbați care au venit în parc cu copiii și femeia gravidă. Tânărul susține că atât tatăl fetiței, cât și el, nu au vrut decât să îndemne grupul de persoane să le facă loc copiilor să treacă pe alee, dar situația a degenerat în scandal.

Eu le-am zis normal: dați-le, vă rog, voie copiilor să treacă. Noi nu vrem conflicte cu voi, noi ne plimbăm cu copiii”, își amintește Marchitan. Potrivit lui, dar și martorilor, între cei doi și grupul mai numeros de soroceni s-a iscat o bătaie.

Între timp, a venit poliția, solicitată de cineva dintre martori. Bătaia s-a potolit, iar P. Marchitan  a fost chemat de unul dintre polițiști pentru explicații. În acel moment alte două mașini au ajuns la locul fapte, iar de acolo au coborât mai mulți reprezentanți ai etniei rrome.

Eu dădeam explicații poliției. Doar am reușit să  spun cum mă cheamă și luna, anul nașterii, când de mine s-a apropiat Robert și în prezența polițistului m-a lovit în picior. Mă uit mirat la polițistul care a încercat să-l calmeze. În acel moment au mai venit vre-o 20-30 de rromi peste mine. Eu m-am întors cu fața la mașina poliției. În acest conflict eu am stat cu mâinile la față, apărându-mă”, spune tânărul.

Înfuriați, grupul de bărbați îl trânteau pe Marchitan de mașina poliției, povestește doamna Braniște. Forțele celor doi împreună cu polițiștii nu erau egale cu cel al grupului de rromi, susține femeia, iar din mulțimea de oameni care se odihneau în parc, nimeni nu s-a implicat pentru a ameliora conflictul. Pe lângă șocul provocat de această bătaie, tânăra se arată dezamăgită de indiferența cetățenilor care au urmărit bătaia.

La fața locului a mai fost solicitat un echipaj de polițe.

Când au văzut că 20 îl bat pe unul, polițiștii l-au băgat pe verișorul meu în mașina lor și au blocat ușile, astfel salvându-l”, opinează femeia.

 

Odihna în parc cu prietenii

Preida, este un alt participant la conflict din tabără oponentă. Tânărul afirmă că se odihnea în parc cu prietenii, fete și băieți, și nu încurca nimănui. Din cuvintele lui Preida, cei doi bărbați au inițiat conflictul, ei i-ar fi alungat din parc.

Băieții noștri cu fetele stăteau pe scaun. A trecut un copil cu bicicleta. Eu le-am spus la băieți și toți băieții au văzut că trece copilul cu bicicleta și s-au dat la o parte. Acela s-a întors, era beat și zice: da ce stați? Ce nu vă duceți la voi în deal să stați acolo, ce v-ați pus aici în parc? Eu nu i-am zis nimic, zic dați-i pace. Un băiat s-a supărat că ne alungă și zice: de ce ne alungi că stăm cu fetele noastre?”  La care el a zis: Tu încă mai vorbești?” și s-a întors la dânsul să sară la bătaie. Eu m-am vârât să-i despart, să nu sperie copiii. Și ai noștri am văzut că s-au supărat și ca să nu se bată, m-am pus între dânșii. Parcă linișteam treaba, când văd, nu am înțeles de ce, a venit unul din spate și m-a pălit, am căzut jos. Nu am înțeles ce s-a întâmplat și mi-au zis că m-a lovit celălalt din spate”, povestește Preida.

A venit poliția și el s-a băgat singur în mașina de poliție. Au apărut niște băieți polițai, săreau  la bătaie la ai noștri, nu linișteau treaba. Dar după ce a venit poliția, au arătat și ei că-s polițiști și au mai venit și ai noștri băieți”, mai spune tânărul.

L-am contactat pe R. Cerari, Președintele ONG-ului “Bare-Rrom” și unul dintre liderii comunității rrome din Soroca. Ulterior am aflat de la Cerari că N. Preida, implicat în conflict, este fiul acestuia.

“Doi oameni beți s-au aninat de ce vin rromii în oraș. Niște ruși, “идите у себя на горе, чего вы пришли?”. Asta a fost. Băieții le-au zis: „Мы отдыхаем как все люди, смотрите сколько людей”. Noi ce suntem cu șatra? Noi trăim, suntem cetățeni ai Republicii Moldova, trăim în orașul Soroca, nu avem dreptul să ieșim în oraș? Acela a venit din urmă și l-a pălit pe băiat în cap. A venit poliția și să se lămurească poliția mai departe”, a declarat Cerari.


Dina Fomin, ofițer de presă: “Pe numele unei persoane implicate în conflict și în altercații, a fost întocmit un proces verbal în mărime de 2000 lei. De asemenea urmează să fie întocmite procese verbale și pe numele celorlalte persoane implicate în conflict. Acestea urmează  să fie atrase la răspundere conforma articolului 78 alin. 1, Cod Contravențional al RM și articolul 354 ( huliganism nu prea grav), care prevede amendă de la 300 la 1500 lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 20 la 60 de ore.


 

Ce spun martorii?

Potrivit unor martori, în acea seară, zeci de persoane se odihneau în parc. Chiar dacă tot scandalul s-a produs în fața lor, cei prezenți aproape că nu au reacționat. La un moment dat, câțiva bărbați îmbrăcați în haine civile s-au apropiat de buclucași, s-au prezentat ca fiind polițiști și au încercat să-i calmeze.  Menționăm că am contactat mai multe persoane care au urmărit bătaia cu pricina, puțini însă au acceptat să ne povestească cum a evoluat situația. Iar cei care au fost de acord, au solicitat schimbarea numelor, condiție pe care noi am acceptat-o.

Vameș, martor: “Ne-am aflat acolo chiar de la începutul conflictului. Am văzut cum o familie tânără le explica romilor că ar fi bine să se dea la o parte de drum pentru că copii nu pot trece cu bicicleta. La un moment dat, domnul de etnie rromă a exclamat: “dacă ești bărbat, atunci dovedește!” Și atunci s-a început bătaia. Lovitura lui nu a fost într-atât de dură în comparație cu loviturile a patru bărbați de etnie romă, care îl băteau dupa aceasta cu picioarele în cap, în timp ce soția lui însărcinată, cu copil în mâină striga și cerea ajutor. Între timp, s-a apropiat un băiat din poliție și a încercat să clarifice situația, stopând bătaia și chemând două mașini de poliție. Peste 10 minute mă aflam ca într-un film, au venit vreo 7-10 mașini de rromi, care băteau și polițiștii, zguduiau mașina, încercau să îl scoată pe tânărul moldovean din mașină ca să îl bată până la urmă. Printre aceste scene se auzea: “așa o să fie cu fiecare, rromii îs de vină? Da? O să vedeți voi!”. Indiferența oamenilor din jur, care nici nu s-au implicat, m-a șocat! Toți stăteau și se uitau. Ceea ce s-a întâmplat, m-a făcut să mă tem să trăiesc în orașul meu”.

Vameș susține că a filmat incidentul, însă câțiva tineri rromi s-au apropiat și au “rugat” să șteargă toate înregistrările.

Fetcu. “Am văzut conflictul de la început. Când am văzut că se ceartă și se împing unul pe altul, m-am gândit că asta nu va duce la bine, pentru că toate femeile rromilor au înconjurat cei doi băieți. Femeia gravidă și cei doi copii se uitau. Iar rromii filmau tot ce se întâmplă. Toată lumea stătea pe scaune, niciunul dintre moldoveni nu au mișcat un deget. Polițiștii care au venit au încercat să-i oprească, dar nu au putut. Pentru că au văzut că nu au putere asupra rromilor, au vrut să-I bage pe unul dintre moldoveni într-o mașină și pe altul în alta. Atunci, rromii s-au năpustit asupra lor și au început să-i bată și mai tare, cu tot cu poliție alături. Inițial, a venit o mașină de poliție, apoi, la 5-7 minute, a mai venit una. La început, în parc erau aproximativ 30 de rromi, femei și bărbați, apoi au mai venit vre-o cinci mașini și fiecare își arătau drepturile în fața la copii aceștia trei.

Un bărbat le-a sugerat polițiștilor să mai cheme ajutor, dacă nu se descurcă, iar unul dintre rromi s-a apropiat și i-a zis: “tu nu a ice face? Caută-ți de treabă!” Am înțeles că s-a apropiat și de niște fete care au filmat și le-au impus să steargă videourile. De atunci nu am mai văzut rromi în această zonă”.

Fetcu consideră că poliția nu a acționat prompt și numărul acestora era insuficient pentru a stopa bătaia imediat. Totodată, femeia menționează că grupul numeros consuma șampanie în parc.

Racu: “Nu am văzut conflictul, dar eram în preajmă și am văzut cum veneau mai mulți rromi la rutieră și cu mașinile și se duceau spre parc. Apoi am auzit ce s-a întâmplat. Este groaznic. Oamenii ar trebui să fie mai civilizați și mai solidari”.

 

Poliția explică

Iată ce ne-a comunicat poliția, după ce au acumulat mai multe informații asupra cazului.

Oleg Danilevici, ofițer principal de sector: Persoane de origine rromă se odihneau în parcul de la Cetate, unde niște moldoveni se plimbau, rude cu doi copii minori pe biciclete. Primul copil a trecut, iar persoanele rrome stăteau în mijlocul trotuarului și nu dădeau voie să treacă. O persoană s-a apropiat și a rugat să se dea la o parte și primul copil a trecut. Când al doilea copil urma să treacă, ei stăteau mai departe și, pe limba lor, vorbeau în glas tare și n-au dat voie copilului să treacă. Tata copilului a rugat iar persoana ca să treacă copilul. A început cearta, apoi s-a apropiat verișorul persoanei de origine moldovean și s-a început o neînțelegere. Persoana de origine moldovan, provocată de persoana de origine rromă a lovit-o în regiunea feței. Rromii au intervenit la conflict, iar verișorul celuilalt îl apăra. În acel moment, în parc se aflau polițiști  îmbrăcați pe civil, care erau în ziua lor de odihnă. Ei au intervenit în conflict, au prezentat legitimațiile și au apelat la poliție. A venit poliția și i-a desfărțit. Persoanele rrome s-au dat la o parte, moldovenii puși în mașină și în acel moment au mai venit două mașini cu personae de origine rromă. Conflictul era gata și nu a mai fost. Persoanele implicate în conflict au fost duse la Inspectorat, pentru clarificarea cazului”, ne-a comunicat Danilevici.

Polițistul neagă faptul că moldoveanul a fost agresat fizic lângă mașina poliției, în prezența colaboratorului de poliție. Potrivit lui, doi moldoveni și cinci persoane de origine rromă sunt documentate pe acest caz. O persoană s-a ales cu vătămări ușoare, iar alta cu vătămări neînsemnate. Unul dintre moldoveni, P. Marchitan, a fost amendat în cu 2000 de lei. Celorlate persoane urmează să le fie aplicate amenzi.

 

Ce poate face polițistul în asemenea conflicte?

Atât unii participanți la conflict, cât și unii martori susțin că poliția a venit la fața locului într-un număr prea mic, în comparație cu numărul participanților și nu a putut opri conflictul imediat. Pe de altă parte, poliția susține că a luat toate măsurile pentru opri conflictul și a trage la răspundere participanții. La fața locului au fost trimise două mașini în total. Prima a sosit grupa de reacționare operativă,  în număr de trei polițiști, apoi a venit grupa operativă în componență de cinci persoane, ne-au comunicat la Inspectoratul de Poliție Soroca.

Am rugat poliția să ne explice cum trebuie și poate acționa un polițist, în limitele legii și ale regulamentelor  de care se conduce poliția, în cazuri similare acestuia.

Ionel Prodan, ofițer principal de sector: “Polițistul ajuns la fața locului stabilește circumstanțele, desparte persoanele. În cazuri mai complicate polițistul somează participanții să înceteze acțiunile ilegale. În caz că nu se subordonează, asupra persoanelor poate fi aplicată forța fizică sau mijloacele speciale. Depinde de gravitatea situației. Mijloacele speciale, conform Legii nr. 2018 sunt cătușele, bastoanele din cauciuc. Dacă nici așa nu se subordonează, se aplică forța fizică și persoanele sunt reținute, dar asemenea situație este instrumentată aparte. În conflictul de la Cetate nu a fost nevoie de asemenea măsuri”, ne-a informat Prodan.

Vom reveni la poliție, pentru a afla cum s-a încheiat cazul dat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.