Ana BEJAN: „Sunt mândră că în anii grei, de răscruce, am putut să slujesc cu demnitate Țara și poporul meu…”

0
196

Viitoarea prima femeie-prefect din spațiul românesc s-a născut pe data de 26 iunie 1948, în satul Căinarii Vechi, în familia Mariei și a lui Tudor Scutaru. După absolvirea a opt clase în satul natal și a Școlii medii din satul Frumușica (Florești) își urmează studiile la Universitatea de Stat din Republica Moldova, facultatea de filologie, specialitatea „profesor de limba și literatura română”. Printre colegii de facultate i-a avut pe scriitorii Nicolae Dabija și Vasile Romanciuc, Leonida Lari și Constantin Dragomir (Ciobanu), parlamentarul Tudor Deliu sau ziaristul Constantin Tănase. Activitatea profesională a început-o ca profesoară în satul Tudora (Ștefan Vodă), după care a ocupat funcțiile de profesoară la Școala medie Rublenița, șefă a Cabinetului metodic de la Direcția raională de învățământ, directoare a Școlii medii nr.1 din orașul Soroca.

În anul 1991, fondează primul în Soroca și unul dintre primele în Republica Moldova licee românești, „Constantin Stere”, la cârma căruia a stat șapte ani, după care a fost deputată în Parlamentul Republicii Moldova și numai după un an de activitate în forul legislativ a acceptat funcția de prefect al județului Soroca. Ultima funcție de pedagog a fost cea de director al Liceului privat „Basarabia”, după care s-a dedicat și se dedică activităților de voluntariat în domeniul social și politic. Este Cetățean de Onoare al raionului Soroca, Cetățean de Onoare al Județului Buzău și este decorată cu mai multe distincții guvernamentale înalte ale României și Republicii Moldova… Împreună cu doctorul Matei Bejan au doi copii și se bucură în prezent de trei nepoți.



– Doamnă Ana Bejan, aș vrea să începem acest mic interviu cu o întrebare la care, recunosc, demult aș fi dorit să aflu răspunsul: de ce, în anii de pomină, ați lăsat locul călduț din parlament și ați acceptat funcția de prefect al județului Soroca? Or, nu puteați să nu știți, bunăoară, că doar un an de activitate în parlament nu vă asigură o pensie de parlamentar…

– Întotdeauna am fost o fire romantică și mereu mi-a plăcut să fiu acolo unde fierbe viața, acolo unde se face istorie. Pe de altă parte, fiind parlamentară, am votat noua orânduire teritorial-administrativă a Republicii Moldova și când mi s-a propus funcția de prefect al județului Soroca nu am ezitat nici o clipă. Bineînțeles, înțelegeam perfect ce înseamnă să schimbi stabilitatea din legislativ, inclusiv și refuzarea benevolă la unele facilități, pe munca grea din teritoriu, dar niciodată nu am pus banii și beneficiile materiale pe primul loc.


– Ziceam mai sus că au fost ani „de pomină” și sunt convins că și cititorii noștri mai în vârstă nu au uitat prin ce am trecut cu toții…

– Să spun că au fost ani grei înseamnă să nu zic nimic. Pe lângă problemele de ordin economic și financiar, trebuia să rezolv o sumedenie de probleme legate de factorul uman, or nu a fost deloc ușor să readuci pe aceeași linie de plutire administrațiile din cele trei raioane — Soroca, Florești și Drochia. Fiecare șef avea ambițiile și viziunile sale, fiecare trăgea „la turta” sa, iar pe lângă toate acestea am avut parte și de un dezastru natural (chiciură). De exemplu, medicii din Florești nu primiseră salariile de 12 luni, polițiștii din Drochia de 9 luni, pensiile erau achitate în crupe și caloși… Ca să nu spun că prefectura nu avea măcar, elementar, un sediu și a trebuit să activăm în condiții departe de cele normale, într-un bloc al Fabricii de articole tricotate. Cu toate acestea, în scurt timp am reușit să formez o echipă de profesioniști, care și-a făcut cu cinste și onoare datoria și județul Soroca a fost printre primele la toate capitolele. În anul 2001, la putere au venit comuniștii și eu am declarat că nu voi colabora cu ei.


– Apropo, haideți să-mi mai satisfaceți o curiozitate: ce pensie aveți acum, după atâția ani de activitate în domeniul public?

– După toate majorările și compensările pensia mea lunară este de 3107 lei. Știu că dacă activam în parlament măcar doi ani aveam acum o pensie de 6-7.000 lei, dar să știți că niciodată nu am regretat pașii pe care i-am făcut. Dimpotrivă, sunt mândră că în anii grei, de răscruce, am putut să slujesc cu demnitate Țara și poporul meu, sunt satisfăcută că am lăsat în urma mea fapte concrete, nu doar vorbe frumoase.


– Apropo, n-o să descopăr America dacă o să afirm că sunteți o persoană respectată de unii și contestată de alții. De unde această „marjă” de percepție?

– Știu despre acest lucru și sunt și eu mirată de ce unii mă contestă atât de mult. În viața mea m-am străduit să fac doar lucruri bune, să-i ajut pe acei care au nevoie de mine, să nu fiu indiferentă față de fărădelegile care se întâmplă și să pun umărul la prosperarea societății. Poate cineva se supără pe mine că am fost mereu în fruntea mișcării de eliberare națională, că am fost și sunt consecventă în acțiuni, că am promovat oameni de calitate, că am promovat valorile și tradițiile naționale, că nu am fost coruptă, că am fost prea mult implicată în politică, la urma urmei. Să știți că sunt o persoană care își face autoanaliza și atunci când mai greșește își cere iertare. De altfel, nu mă supăr pe criticii mei, fiindcă aceștia îmi demonstrează că nu sunt o simplă trecătoare prin această viață. Pe de altă parte, mulți din ei sunt niște anonimi, care nu se pot compara cu prietenii mei, de ieri și de azi (unii, cu părere de rău, nu mai sunt în viață), care îmi dau puteri să merg mai departe — Grigore Vieru, Doina și Ion Aldea-Teodorovici, Alexandru Moșanu, Valeriu Matei, Nicolae Dabija, Ioan Alexandru, Eugeniu Coșeriu, Mihai Cimpoi, Bucur Chiriac, Adrian Păunescu, preoții Mihail Milea și Gheorghe Saftiuc, doctorul Vladimir Hotineanu, avocatul Mihai Sălcuțan, actorul Nicolae Jelescu, interpreții Olga Ciolacu și Viorel Burlacu, dragii mei soroceni părintele Sorin Huluță-Saftiuc, Nina Neculce, Mihai Marcoci, familiile Șapovalov, Suru, Lupu, Cobăsneanu și atâția alții…


– Doamnă Bejan, și dacă vă voi întreba despre regrete și vise neîmplinite, ce o să-mi răspundeți?

– Marea mea durere este familia, căreia nu i-am acordat atenția cuvenită. Cuprinsă mereu de vâltoarea evenimentelor, am lăsat în umbră copiii și nepoții, care și astăzi muncesc peste hotare pentru a-și câștiga bucata de pâine. Acest regret și această durere o s-o port până la sfârșitul vieții. Profitând de ocazie, vreau să-i mulțumesc, și pe această cale, soțului Matei, care mereu a fost și este stâlpul familiei, care mi-a dat libertatea și posibilitatea de a mă afirma, și să-mi cer iertare de la copii și nepoți, de la toți oamenii dragi cărora nu le-am dăruit toată dragostea și afecțiunea pe care o merită.


– Ce vă planificați pentru următorii ani? La ce proiecte lucrați și ce vise aveți?

– Poate o să dezamăgesc pe cineva, dar cât o să am putere o să muncesc și o să fiu activă în viața social-politică, inclusiv în cadrul Filialei Soroca a Institutului Cultural Român, unde activez în calitate de voluntară. Nu consider că bătrânețea este o povară, ci dimpotrivă — este o virtute, o posibilitate bună de a împărtăși din propria experiență altora. În ultimii ani l-am descoperit pe scriitorul și filozoful Dan Puric, sub influența căruia am decis să mă implic în continuare în lucruri frumoase. Marele meu ideal este Unirea cu Țara și voi face tot ce îmi stă în puteri ca acest vis să devină realitate.


– Vă mulțumesc pentru interviu. Sănătate și izbândă în anii care vin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.