Inaugurarea expoziției fotografice – „REALITĂȚI”

0
49

La 16 iunie, începând cu ora 11.00, în Cetatea Soroca va avea loc vernisarea expoziției fotografice cu genericul „REALITĂȚI”, ajunsă la cea de-a II-a ediție. Evenimentul este organizat de Asociația Reporterilor „OAMENI ȘI KILOMETRI” și susținut financiar de către National Endowment for Democracy (NED).



Expoziția cuprinde 50 de fotografii care aduc în vizorul societății, dar și al autorităților, probleme și tematici precum depopularea satelor, stereotipuri despre femei, viața monahală a călugărițelor de la Mănăstirea Japca, trenurile- transport ieftin, dar nepracticabil etc.

Fotografiile au fost realizate de cinci fotografi din Republica Moldova, selectați în cadrul unui concurs de burse menite să susțină și să promoveze fotografia documentară și fotojurnalismul. Valoarea totală a burselor a fost de 1.500 dolari.

Astfel, pe parcursul a 3 luni, fotografii au documentat câte un subiect ales. O parte din lucrările realizate de aceștia sunt expuse în cadrul expoziției „REALITĂȚI”, versiunile integrale urmând să fie publicate pe platforma www.oamenisikilometri.md.

Menționăm că în aceiași zi, urmează a fi inaugurată alte două expoziții fotografice, în Piața Horelor din centrul orașului Cahul și la Pinacoteca „Antioh Cantemir” din orașul Bălți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.