Pe 10 iunie toate drumurile duc la Soroca

Circa 40 de agenți economici din raionul Soroca sunt așteptați să participe la primul iarmaroc dedicat produselor și mărfurilor locale „Produs de Soroca”, care se va desfășura la 10 iunie.

Aceștia își vor expune producția în Piața Libertății, unde va avea loc și cea de-a XV-a ediție a tradiționalului Festival-Concurs “Fanfara argintie”, la care sunt invitați să participe 20 de orchestre de fanfară din țară, dar și din România și Ucraina.



Vezi și Eveniment: „Produs de Soroca”, primul iarmaroc al produselor locale


Potrivit organizatorilor, ambele evenimente se vor desfășura simultan. În acest fel, vizitatorii vor avea ocazia să savureze muzica de fanfară, dar și gusta din bucatele tradiționale, produse în Soroca. „Am mobilizat toți agenții economici, pentru a promova tot ce se produce în raionul Soroca”, informează Grigore Bucătaru, șeful Secției Cultură și Turism.


Evenimentul va începe la ora 10.00 cu tradiționala paradă, care va starta de la Stadionul municipal până în Piața Libertății. La ora 11.00 va avea loc deschiderea oficială a iarmarocului și a festivalului-concurs.


Astfel, sunt invitate să participe la concurs colective din raioanele Rezina, Ștefan Vodă, Căușeni, Dubăsari, Hâncești, Sângerei, Florești, Drochia, precum și Valea Mare, județul Vaslui și orchestra din județul Suceava.

Evoluția participanților va fi apreciată de un juriu și se vor oferi diplome și premii bănești.

Organizatorii au precizat că vor fi create zone de odihnă pentru vizitatori de toate vârstele, inclusiv un orășel al copiilor.

Menționăm că, în prima zi a festivalului, la 9 iunie, orchestre din diferite raioane ale țării vor evolua pe mai multe străzi din municipiu, dar și în sate, la solicitarea doritorilor.


Vezi și Pregătirile pentru Festivalul-Concurs „Fanfara argintie” sunt în toi


Festivalul este organizat de Secția Cultură și Turism, cu sprijinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și a Centrului Național de Promovare și Conservare a Patrimoniului  Cultural Imaterial.

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.