Percheziții în raionul Soroca. Soroceni reținuți pentru comerț de droguri (VIDEO)

Câțiva soroceni, lideri și complici a două grupări criminale, au fost reținuți de oamenii legii, pentru comercializarea ilegală de droguri în proporții deosebit de mari pe teritoriul raionului Soroca. Pentru identificarea acestora au fost efectuate 20 de percheziții la domiciliile suspecților.

Astfel, în urma măsurilor speciale de investigație, la sfârșitul lunii martie, în urma efectuării a cinci percheziții la suspecții care se ocupau cu cultivarea și comercializarea drogurilor, de tip marijuană, la domiciliul unuia din membrii grupării, în subsolul casei s-a depistat un laborator dotat și echipat cu tehnică de performanță pentru cultivarea plantelor de cânepă.

Potrivit comunicatului de presă emis de poliție, în gospodăria acestuia au fost depistate și ridicate bunuri materiale în valoare de aproximativ 100 000 lei, obținute pe căi ilegale.



De asemenea, a fost reținut liderul grupării în vârstă de 40 ani originar din satul Volovița, raionul Soroca, împreună cu alți trei complici cu vârsta cuprinsă între 20-25 ani.

În vederea destructurării altei grupări criminale specializate în comercializarea drogurilor de tip pastile ecstasy, amfetamină și hașiș, timp de trei luni, ofițerii Direcției Antidrog au supravegheat membrii grupului, fiind infiltrat un investigator sub acoperire și efectuate achiziții de control pentru procurarea drogurilor de la suspecți.

Totodată, s-a stabilit că suspecții comercializau pastile Ecstasy la un preț de 250 lei/per pastilă, 100 lei/per gram hașiș și 700 – 900 lei/per gram de amfetamină.

Ca urmare a probelor acumulate, au fost efectuate 15 percheziții la domiciliile și automobilele suspecților, originari și domiciliați în raionul Soroca, cu vârstele cuprinse între 20-50 ani, fiind depistate și ridicate telefoane mobile, bani parveniți din activitatea infracțională, înscrisuri de ciornă și droguri în proporții deosebit de mari, în special marijuană, pastile ecstasy, hașiș și amfetamină.

Au fost reținuți patru suspecți, iar alți șase sunt cercetați în stare de libertate.

În timpul reținerii liderul grupării criminale în vârstă de 40 ani, originar din Soroca, timp de cinci ore a stat baricadat în apartamentul său amplasat la etajul șapte a blocului locativ încercând să fugă de la fața locului. Astfel, pentru reținerea acestuia au fost utilizate serviciile echipei de descarcerare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI.

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.