Drumul Şolcani – Arioneşti, “reparat” cu promisiuni

Cei care circulă pe traseul construit din banii Guvernului Statelor Unite ale Americii până la Soroca şi mai apoi spre Şolcani au posibilitatea să se simtă ca într-un stat civilizat. Dar când ajung la răscrucea din preajma Şolcaniului începe calvarul. Panoul de informare duce, de fapt, în eroare şoferii, cărora li se spune că în perioada decembrie 2016 — decembrie 2018 au loc lucrări de reabilitare a traseului. Nimeni nu a făcut şi nu face nimic. Unii dintre cei care tradiţional mergeau spre localităţile din nordul raionului pe şoseaua care duce spre Otaci astăzi înconjoară acest traseu şi o iau pe drumul care duce spre Drochia.

 

Amintim că la 15 iunie 2016 a avut loc prima întrevedere a conducerii Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor cu reprezentanţii companiei italiene care urma să se ocupe şi de reabilitarea traseului R9 Soroca — Arionești. Atunci opinia publică a fost informată că până în 2018 vor fi reparaţi 31 de kilometri de drum, care vor costa 17,9 milioane de euro, bani împrumutaţi de la Banca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare. Suntem de vreo patru luni în anul 2018, dar drumul devine tot mai impracticabil, iar în afară de unele măsurări şi lucrări la proiect, câştigătorii licitaţiei aşa şi nu au mai făcut nimic. Responsabilii locali au încercat să facă unele lucrări temporare de întreţinere prin nivelarea unor porţiuni, proces care a afectat şi mai mult învelişul rutier. Şoferii şi-au pierdut speranţa că acest drum va deveni în curând practicabil, aşa că merg pe acostament sau pe contrasens, ori manevrează printre gropi. Cât priveşte localnicii din satele din această regiune, mulţi nu mai vor să audă de alte noi promisiuni.

Între timp conducerea Administraţiei de Stat a Drumurilor (ASD) a fost pusă în faţa situaţiei în care antreprenorul italian “Serenissima Construzioni” a intrat în incapacitate financiară, prin urmare nu au fost respectate condiţiile contractuale de către acesta. Aşa că s-a luat decizia de către partea moldovenească să fie reziliat contractul pentru licitarea ulterioară a acestuia. Recent am expediat o cerere de acces la informaţie pentru conducerea ASD unde am dorit să aflăm răspunsul la următoarele întrebări: Va fi o nouă licitaţie? Dacă da, când anume?; Cum va fi sancţionat agentul economic care a câştigat licitaţia şi cum vor fi sancţionaţi membrii comisiei de atestare care au selectat o companie problematică?; Ce se va întâmpla cu drumul până când noul câştigător se va apuca de reparaţie?

În răspunsul semnat de Gheorghe Curmei, director general al ASD, am fost anunţat că “în luna martie 2018, Î.S. „Administraţia de Stat a Drumurilor” a reziliat cu compania J.V. Serenisima Construzioni S.P.A-PST Grup contractul încheiat în luna mai 2016 privind executarea lucrărilor de reabilitare a drumului R9 Soroca-Arioneşti, km 0+00-km3 0+950, pe nou R14 R6-Codrul Nou-Soroca-Unguri-frontiera cu Ucraina. Odată cu rezilierea contractului, drumul menţionat a trecut din nou în administrarea ASD. Astfel, până la selectarea prin licitaţie a altui antreprenor cu care va fi semnat un nou contract, S.A. „Drumuri Soroca” şi S.A. „Drumuri Edineţ” sectorul Donduşeni vor executa lucrări de reparaţie şi întreţinere pe drumul menţionat, care vor asigura securitatea circulaţiei rutiere”. Întâmplător sau nu, noi nu am primit răspuns şi la întrebarea cum va fi sancţionat agentul economic care a câştigat licitaţia şi cum vor fi sancţionaţi membrii comisiei de atestare care au selectat o companie problematică? Întrebarea este una importantă pe motiv că următorul proiect de reabilitare a aceluiaşi traseu va fi mai scump, deoarece multe dintre problemele anterioare au degradat într-atât, încât vor fi necesari mai mulţi bani pentru rezolvarea lor.

Aşa că am discutat la această temă cu Anatol Usatîi, Secretar de Stat pe domeniul construcțiilor și infrastructurii drumurilor la Ministerul Economiei și Infrastructurii, minister care a preluat atribuţiile Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor. “De căstre ASD vor fi comandate lucrările, iar S.A. “Drumuri-Soroca” a primit indicaţii să monitorizeze starea drumului şi să indice volumul de lucrări necesare pentru a fi executat, ne-a declarat Anatol Usatîi. Printr-o comisie vom stabili numărul de lucrări necesare pentru a aduce sectorul de drum într-o stare corespunzătoare. Este o procedură destul de minuţioasă, trebuiesc identificate absolut toate lucrările necesare cu indicarea costurilor şi a volumelor, iar noi vom putea încerca, cel puţin, să obţinem aceşti bani de la compania italiană”.

Iurie Marian, primarul satului Rudi:
“Drumul de la Soroca şi până la Rudi, fără a deteriora foarte tare maşina, durează mai mult de o oră. Aşteptăm să fie măcar reparat sau construit acest drum. Mulţi care vin la Rudi eu ştiu că înconjoară pe la Drochia, pe acolo drumul e mai bun, iar ca timp este cam tot atât. Oamenii mă întreabă când va fi reparat acest drum, iar eu le spun că au promis că-l vor face, dar când anume vom vedea”.

Cât priveşte sancţionarea membrilor comisiei, Secretarul de Stat afirmă că “în comisia de concurs au fost şi reprezentanţii băncilor, iar banca a dat nota fără obiecţii. Totul a fost respectat, însă la un an şi jumătate compania a intrat în faliment. Dar cine putea şti la acea etapă ce se va întâmpla? Dar dacă se dovedeşte faptul că cineva dintre reprezentanţii comisiei de evaluare a avut interese personale şi a fost solicitată şi acordată o sumă de bani din partea câştigătorului, atunci aceste persoane pot fi pedepsite conform legii”. Totodată, oficialul ne-a confirmat că în curând urmează să fie făcute unele lucrări de întreţinere pentru a spori securitatea circulaţiei rutiere. Între timp, experţii lucrează la reproiectare, iar mult aşteptatele lucrări de reparaţie vor începe abia după ce noul câştigător se va mobiliza în această regiune. Primele lucrări de întreţinere urmează să fie începute deja, ne zice şeful S.A. “Drumuri-Soroca”, Vitalie Moraru. “Noi ne-am planificat ca imediat după sărbători să ne apucăm de lucru pe acest traseu. Dar încă nu ştim precis ce gen de lucrări vor fi făcute. Aşteptăm toate informaţiile de la ASD şi din această săptămână începem lucrările de întreţinere”.

Oleg Rozimovschi, primarul comunei Dărcăuţi:
“Uneori merg şi pe un drum, şi pe altul, dar este mult mai comod să merg pe lângă Băxani decât pe la Grigorăuca. Şi alţi consăteni de ai mei fac aşa, mai ales cei cu maşinile joase. Chiar dacă sunt cu 8 kilometri mai mult, avem din cei care preferă drumul mai lung şi mai bun. La noi în sat este şi un banc la temă. O mamă îşi ghida fiul cum să ajungă la noi din Soroca şi îi spunea să meargă pe celălalt traseu care trece prin Bădiceni. Feciorul o întreabă, dar de ce să nu o iau pe de-a dreptul?, la care mama îi răspunde: nu veni pe de-a dreptul, că drumul cela de la Grigorăuca a fost arat şi nu poţi merge pe acolo. Eu cred că cetăţenii pot cere cât mai insistent de la autorităţi să-şi îndeplinească funcţiile, altceva ce mai pot face? Iar şoferii să apeleze în judecată, eu nu cred că unităţile lor de transport nu au defecţiuni tehnice datorită drumului respectiv”.

Pe lângă disconfortul în timpul deplasării pe acest traseu, există şi altul pe care localnicii din satele pe unde trece drumul cu greu îl suportă, și anume praful care se ridică atunci când autovehiculele circulă pe aceste pseudo-drumuri. Am discutat cu Vladimir Guţu, conducătorul Centrului de Sănătate Publică, care ne-a declarat că s-a autosesizat şi va efectua investigaţiile necesare. Iar miercuri am primit procesul verbal al investigației aerului în satul Grigorăuca. Astfel concentrația medie a pulberei în aer la intrarea, în mijlocul și la ieșirea din acest sat este conform rezultatelor oficiale de 1,4; 2,5 și respectiv 1,8 mg/m3, în timp ce norma maximă este de 0,5 mg/m3.

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Vadim Șterbate
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova Reporter la Revista Tinerilor Români de Pretutindeni „ACUM” (2002), Reporter la Publicaţia Periodică “Observatorul de Nord” (2002 – 2009, 2014-prezent), Reporter şi prezentator la Studioul de televiziune “Sor-TV” (2002 –2009), Reporter la “Jurnal TV” - Departamentul Ştiri, “Jurnal de Weekend” și “Asfalt de Moldova” (2009 – 2011), Reporter al emisiunii “Prima Oră” la “Prime TV” (2011- 2014)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.