Competiție de fotbal la Penitenciarul din Soroca

Recent, în cadrul Penitenciarului nr.6 Soroca a fost desfăşurată Competiţia sportivă la mini-fotbal între echipele de colaboratori şi deţinuţi ai penitenciarului. În cadrul competiției, și unii și alții au manifestat abilităţi sportive și dorinţă de a învinge. Activitatea a avut loc în sala sportivă a penitenciarului unde, în rezultatul unei „lupte” sportive, pe locul I s-a plasat echipa colaboratorilor penitenciarului, iar pe locul II echipa de deţinuţi. Jucătorii cei mai activi, care au înregistrat pase sau goluri, au fost decernați cu diplome.

Asemenea eveniment au loc periodic în cadrul instituției de detenție, având scopul promovarea unui mod sănătos de viață, promovarea sportului și reeducarea deținuților.

Mobilizarea şi desfăşurarea măsurilor sportive şi de educaţie fizică, este un domeniu al culturii societăţii, oriental spre menţinerea şi fortificarea sănătăţii, spre dezvoltarea calităţilor fizice, morale şi intelectuale. Măsura respectivă a fost planificată pentru a demonstra încă o dată rolul benefic ce îl ar măria sportul în viaţa fiecăruia”, a menționat Igor Cebanciuc, șef Serviciu activitate educativă.

În Penitenciarul nr.6- Soroca, își ispășesc pedeapsa circa 900 de persoane.

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.