SCRISOARE LA REDACȚIE: Catargul din Vădeni așteaptă un drapel

Un grup  de locuitori din satul Vădeni, ne-au expediat o scrisoare, prin care își exprimă indignarea că autoritățile au uitat de drapelul uriaș, instalat acum câțiva ani pe un deal de pe teritoriul satului. Aceștia ne-au trimis și o fotografie. Din imagine se vede că din instalația, inagurată cu mare fast în 2013, a rămas doar catargul ce ruginește. „Drapelul a fost demult distrus de ploi și soare”, ne scriu locuitorii satului Vădeni.

Cu câțiva ani în urmă, la Vădeni, pe muntele „Maiac”, alături de pădure, a fost ridicat cu mare laudă un stâlp de metal cu înălțimea de 24 metri. Acel steag s-a epuizat. Stâlpul este frate cu cel din fața Guvernului RM, unde este arborat un steag de toată frumusețea, dar de al nostru au uitat toate organele de resort. Și acest mândru stâlp legat pe corpul său cu un „tros” de ridicat stejarul, stă și ruginește în așteptarea  când cineva își va aminti să organizeze, să ridice un steag în ajunul zilei de 27 aprilie, Ziua Drapelului Moldovei”, se spune în scrisoare.

Așa arată catargul în prezent

Pe 27 aprilie este sărbătorită Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldovam unul dintre simbolurile naționale ale țării. Acesta a fost desemnat oficial Drapel de stat al Republicii de către deputații primului Legislativ noastre  în anul 1990.

Autorii  scrisorii speră că măcar cu prilejul sărbătorii sale, drapelul de stat va reveni  pe vârful dealului din Vădeni.

În 2012, de Ziua Drapelului, autoritățile au instalat în fața Guvernului un catarg uriaș de cca 34 m înălțime, pe care a fost arborat un drapel de 7 metri lungime și 3,5 m înălțime.

Sursa: maia.gov.md

În același an, Prim-ministrul de atunci, Vlad Filat, a semnat o dispoziţie privind executarea lucrărilor de instalare a trei catarge de arborare a Drapelului de Stat al Republicii Moldova în comuna Vădeni ( Soroca), la Bălăneşi (Nisporeni) şi în comuna Lărguţa (Cantemir).

La 27 aprilie, 2013, de Ziua Drapelului de Stat, la Vădeni a fost inaugurat unul dintre cele trei drapele.

Dacă sunteți martorul unui eveniment sau doriți să sesizați despre o problemă, care vizează comunitatea, o puteți face prin intermediul rubricii Sesizează o problemă  sau Adaugă o știre. Vă rugăm să menționați în mesaj, unde și când a fost realizată poza sau secvențele video, precum și alte detalii relevante.

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.