Hrană artificială gratuită pentru copii, aflați cine poate beneficia

0
14

Familiile social-vulnerabile din raionul Soroca, în care sunt copii mici, vor beneficia de hrană artificială. O decizie în acest sens, precum și Regulamentul de acordare a hranei, au fost adoptate în cadrul ședinței Consliului raional Soroca, din 30 martie curent.

Astfel, ajutorul va fi oferit pentru copiii nou-născuți și celor cu vârstă de până la șase luni, în cazul în care mama nu -l poate alimenta natural.

Beneficiarii suportului: De pachete cu hrană artificială beneficiază familiile cu copii defavorizate, aflate în situaţii care împiedică activitatea normală a acestora din punct de vedere medical, economic, social; ce au la întreţinere copii cu vârsta 0-6 luni, care se află totalmentela alimentaţie artificială”, se menționează în regulament.

Pentru a beneficia de alimentație artificială, părinții se vor adresa la autoritățile publice locale, unde vor depune o cerere și un set de acte: “cererea-tip a solicitantului (comunei), oraşului (municipiului), la care se anexează copiile, după caz, ale; buletinului de identitate/paşaportului,  sau adeverinţei de naşterepentru cei care nu au atins vîrsta majoratului; adeverinţelor de naştere ale copilului/copiilor care au nevoie de alimentaţia artificială; certificatului despre componenţa familiei; certificat medical confirmativ  că nou-născutul are nevoie de hrană artificială, eliberat de medicul de familie; Ancheta socială care prevede evaluarea situaţiei familiei la locul de trai, perfectată de asistentul social comunitar.

Dosarele vor fi examinate de comisia de specialitate din cadrul primăriilor locale. Potrivit regulamentului de acordare a acestui ajutor, “familiile defavorizate beneficiază de acest suport indiferent de faptul dacă primesc şi alte prestaţii sociale”.

Pentru a susține familiile defavorizate cu copii mici, autoritățile raionale au alocat 100 mii lei din fondul de rezervă, pentru procurarea pachetelor de hrană artificială în 2018.

Hrana pentru copii va fi procurară și distribuită prin intermediul Spitalului Raional Soroca, în baza listelor și deciziilor prezentate de autoritățile publice locale.

Sursa foto: i-medic.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.