De vorbă cu mătuşa Ecaterina

0
532

Mătuşa Ecaterina Branişte din satul Racovăţ s-a născut la 23 noiembrie 1936. Împreună cu soţul Clement, căruia în sat îi spuneau Mişa, au crescut şi educat doi băieţi şi trei fete. Mătuşa Ecaterina este văduvă de un an, iar acum stă mai mult prin casă. Uneori priveşte prin fereastră, citeşte cărţile de rugăciuni, iar alteori priveşte televizorul şi-i cam ia la rost pe politicienii de pe malul Bâcului şi nu numai.

“Am lucrat la tiutiun în viața mea. Am fost şi la cules, şi la înşirat, încărcat, descărcat şi ne-am ales cu nimic. Lucram degeaba. Când îi aud pe unii mai tineri care zic că atunci a fost bine, el ştie ce a fost dacă s-a născut dăunăzi?”, începe discuţia femeia. “Şi acum unii spun că-i bun Putin. Este o prostie mare, dar cine ne întreabă pe noi sau se uită la vorbele noastre? Dodon şi Putin fac rău în ţara noastră. Un preşedinte bun nu ar trebui să se ducă la sesie la Putin şi să uite de Moldova. Dar el numai acolo şede şi de acolo se duce în altă parte cu de alde dânsul. El nu-şi bate capul de Moldova. Mai este unul Bătrîncea, care zice că aiştea nu o făcut nimic şi că au închis şcolile. Dar de ce nu-l întreabă cineva, măi om de Dumnezeu, dar ce să facă cu şcoala ceea dacă sunt trei sau patru copii? Acolo trebuie de făcut focul, de plătit învăţătorii, e cheltuială. Ce să facă în şcoala aceea copiii, să se joace de-a prinsa? Dar nu-l dovedeşte nimeni, se pun câte trei-patru şi nu-l dovedesc pe acela”. Şi dacă de obicei îi auzim pe mulţi care spun că înainte era mai bine, chiar dacă perioadele la care fac referire sunt diferite, Ecaterina Branişte consideră că acum oamenii pot avea de toate dacă muncesc. “Nu a fost bine, eu în aceştia 80 de ani nu am văzut mai bine decât aşa cum este acum. Numai că oamenii nu-s vrednici să mulţumească, de lucrat nu vor să lucreze, de îmbrăcat vor să se îmbrace, să mănânce bun şi să şadă, după care să se ducă la asistenţa socială să-i ajute. Noi am muncit ca câinii, dar am trăit. Nu m-am dus la pravlenie să zic dă-mi că nu am, am lucrat şi mi-am crescut copiii”. Dintre toţi conducătorii Moldovei îl apreciază cel mai mult pe Ştefan cel Mare. “Am fost mai demultişor la Mănăstirea Putna unde este înmormântat Ştefan cel Mare, acolo m-am rugat. Câte se pomenesc despre el cred că a fost un domnitor bun, că de nu ar fi aşa nici nu s-ar pomeni. Dar despre Dodon ce vor spune?”, se întreabă ea.

“Mi-am pregătit din timp pomeni, căci copiii au nevoile lor. Astă toamnă mi-am îngropat omul şi ce am avut am pus la el. Acum iar strâng străchini, icoană, şervete, barizuri, tot ce trebuie”.

Cel de-al Doilea Război Mondial a lăsat-o orfană de tată, el fiind înrolat în armata română a murit pe front. O perioadă au trăit în trei, alături de sora ei şi mamă.
Era cât pe ce să fie deportate, dar au scăpat. “Mama s-a măritat, dar în 1949 ne-au ridicat, fiindcă sovieticii ne considerau culaci. Un secretar de partid stătea la noi în casă de mult timp şi într-o seară i-a spus celui de-al doilea soţ al mamei: “Nicolae, fugiţi, că o să vă ridice în seara aceasta!”. Noaptea mama ne-a lăsat la mâca, dar ea s-a dus. Şi tata cela Nicolae s-a ascuns la fratele său, dar care i-a spus să iasă fiindcă se teme. Şi tata Nicolae a fost deportat pentru mai mulţi ani. Mama a fost mult timp ascunsă, noi eram la mâca şi pe noi nu ne căuta nimeni, iar ea se ducea când la un neam, când la altul. Şi peste un an de zile nu o mai căuta nimeni şi a revenit” își amintește racovățeanca. Cunoşteau cine i-a pârât, căci, după cum spune şi ea, cei de la Moscova nu ştiau ce bunuri aveau, în schimb consătenii da. “Tatăl Nicolae a avut un motor şi a făcut o bucăţică de moară unde făcea lumea făină de mămăligă şi au zis că-i culac. Era dreptate? Atunci ne-au luat calul, oile, porcii, plugul, boroana, tot ce era la gospodărie. Sau ce fel de rău era un om, dacă a învăţat şi era învăţător care preda lecţia la şcoală? Au venit şi i-au pus cătuşele şi nu l-a mai văzut nimeni. El a învăţat cum se cerea în vremea aceea, cum şi acum învaţă, şi ce, dacă vine altă lege trebuie să-i ducă şi să-i omoare pe undeva? Nu-i drept. Îi luau pe cei mai buni. Îi ridicau pe acei care aveau o moară şi un suman în spinare că erau bogaţi. Iată acum sunt bogaţi, să se apuce de ridicat au pe cine ridica”.

A lucrat toată viaţa, a ţesut, a prăşit şi câte nu a mai făcut cu mâinile ei. “Ne duceam la vreo fată la şezătoare şi torceam, altă dată la alta, veneau băieţi şi cântau, dar nu umblau pe drumuri zbierând pe la baruri, bând şi jucând în cărţi. Mult am tors la viaţa mea, am făcut zestre la copii. Am ţesut peste douăzeci de covoare. Unele dintre covoarele la care am muncit de nu-mi luam de încălţat sau de îmbrăcat acum stau pe jos, dar așa-s timpurile. Mai ajutam la făcut casele, călcam lutul cu pleavă şi-l mai trăgeam odată. Se usca şi căutam balegă pe unde erau cai, apoi cerneam nisip. Erau căutate femeile care puteau da cu nisip, că nu ştiau toate, şi așa se ridicau casele din chirpici. Era multă muncă, o călcătură cât toată ograda o suiam în pod. Odată am adus apă cu o zi înainte, aveam lut în ogradă, şi ne-am sculat la călcat lutul la lumina lunii, ca să reuşim ziua să mergem la deal la lucru”.

“Dacă m-am trezit cu posturile, cred că aşa-i bine pentru sufletele noastre, pentru credinţă. Îmi pregătesc de cu vară cele necesare, pun chiperi la îngheţat, fac salate, pun fasole şi cartoafe, iar din ele pot face toate felurile”.

Ţine minte timpurile când cânepa era la fel de populară în Racovăţ ca şi acum, doar că pe atunci planta avea o altă menire. “Aveam cânepă, o duceam la vale, o topeam, dar aud că acum o fumează. Noi sămânţa de cânepă o prăjeam, o mestecam într-un marcoteţ şi o stropeam cu apă caldă, iar de acolo curgea un fel de lapte. Îl fierbeam, făceam mămăligă şi mâncam. Aşa ţineam postul. Sau îl puneam la foc, îi zicea jurfă, era ca brânza care se face coraslă. O prăjeam cu ceapă şi o mâncam şi nu eram bolnavi. Nu am fost la bolniţă nici cu un pas, nu am primit injecţii. Dar acum cu bunătăţile astea toţi sunt bolnavi. Am legumele mele şi nu le cumpăr de la piaţă. Când văd patlagele turceşti care cronţăie parcă-s bostan şi nu au nici un gust, nu ştiu de ce oamenii dau atâţia bani pe ele. Sunt frumoase, dar nu au bunătate într-însele”.
Despre telefoanele mobile şi computere spune că-s “Ducă-se cu noaptea”, iar “mobilul” ei este un telefon radio portativ pe care-l ţine mai mult în pestelcă ca să răspundă de îndată ce o sună copiii şi nepoţii. Iar când îi intră cineva în casă are ce-i povesti şi despre ce discuta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.