Cristina-Cătălina Grăchilă: “Podul de Flori este podul vieţii mele”

0
101

Pentru mulţi dintre conaţionalii noştri Podurile de Flori de pe Prut erau privite cu o speranţă, iar Unirea părea foarte aproape. Anii au trecut, iar relaţiile dintre cele două maluri ale Prutului au fost când mai bune, când mai rele, în funcţie de hatârul politicienilor de pe Bâc şi Dâmboviţa. Podul de Flori a fost un eveniment important şi pentru Aliona şi Vasile-Cătălin Răus, ei s-au întâlnit în acei ani de renaştere naţională, s-au căsătorit şi au dat naştere la trei copii — Cristina-Cătălina, Mihaela-Mirela şi Cristi. Cea mai mare dintre copii, Cristina-Cătălina Grăchilă, şi-a găsit ursitul pe malul Nistrului şi a trecut cu traiul la hotarul istoric al Ţării. “Fiica Podului de Flori” predă matematica la gimnaziul din Vărăncău şi a acceptat cu plăcere să ne vorbească despre importanţa acestui eveniment şi despre ce rol a avut asupra destinului familiei sale.

− Spuneţi-ne, pentru început, cum s-a format familia dumneavoastră?
− De la vreo 12 ani îmi puneam singură întrebarea cum au făcut cunoştinţă părinţii mei. Atunci părinţii mi-au explicat ce înseamnă în sine Podul de Flori şi mi-a părut atât de straniu pentru vremurile noastre. Atunci când s-au deschis podurile de flori, oamenii plecau în vizite unii la alţii fără ca să fie cunoscuţi sau prieteni. Pur şi simplu familiile mergeau unele la altele şi aşa au făcut cunoştinţă părinţii mei. Atunci mama, care este de la Sculeni, din preajma Ungheniului, a plecat cu câteva rude peste Prut, în satul Victoria din judeţul Iaşi, la vecinii lui tata, şi acolo s-au întâlnit. Aveau 19 ani, erau tineri, şi dacă-i dragostea mare, mama l-a ademenit pe tata pe acest mal al Prutului. Tatăl meu este una dintre puţinele persoane doar cu cetăţenie română care trăieşte legal pe teritoriul Republicii Moldova, în raza de 30 km. De când a venit în Republica Moldova el perfectează mereu un şir de acte, dar nu are cetăţenia Republicii Moldova ci doar un un permis de şedere. A apărut între ei acel sentiment care, cred, nu se poate echivala cu nimic, tata, fiind pe valul dragostei, a acceptat să trăiască de această parte a Prutului, chiar dacă toată viaţa am văzut în ochii lui un dor nebun după rudele şi baştina sa.

− Credeaţi la început că matematica ar putea rezolva problema tatălui…
− Atunci când am ales matematica am crezut că ea rezolvă orice problemă şi am format o teoremă, se numeşte teorema lui plus infinit românesc. Am crezut că problema tatălui meu ar putea fi rezolvată, în sensul că în ochii lui vedeam mereu un plus infinit. Plus infinitul era dragostea pe care o avea faţă de mama şi noi, cei trei copii, ne iubeşte şi este mândru de noi. Dar în acelaşi timp întorcea mereu capul spre stânga şi vedeam un minus infinit enorm de mare, acel minus infinit erau cele două vămi de pe Prut, vama moldovenească şi cea românească şi faptul că de pe dealul nostru din sat se vede foarte bine localitatea sa de baştină, unde îi este mama, fraţii şi surorile. Aceasta foarte mult îl doare şi toată birocraţia noastră cu perfectarea actelor. Sper că nu vor trece mulţi ani, fiindcă şi aşa au trecut prea mulţi ani, şi Prutul va fi un râu simplu, iar malurile sale nu vor fi frontiere între aceeaşi naţiune.

− În cazul Unirii, 1+1 ar putea fi egal tot cu 1?
− Da, aceasta este ideea şi de aceasta şi spun că matematica nu poate rezolvă orice problemă. Pentru un bărbat nu este atât de uşor să lase totul şi Ţara ca să vină aici, o femeie mai uşor se adaptează condiţiilor, la fel cum am venit şi eu de la Prut la soţul meu pe malul Nistrului. Tatăl a sperat foarte mult că din cei trei copii pe care i-a zămislit măcar unul va merge la studii sau se va căsători în România. Eu cu sora am rămas în Republica Moldova, dar tata mai are o speranţă că fratele meu, care acum este în clasa a opta, poate va trece Prutul. Deşi ştiu că idealul său este ca hotarele să nu mai existe şi că vom fi un tot întreg.

− Cât timp s-au întâlnit părinţii dumneavoastră până a se căsători?
− Vreun an de zile au umblat de pe un mal pe altul. Nunta părinţilor mei a avut loc în Republica Moldova în 1992, au avut două perechi de nănaşi, una din România şi alta de aici. A fost ceva interesant, fiindcă mesele la nunţile de peste Prut nu se fac atât de pompoase ca la noi. Mama povestea că atunci când invitaţii din România au văzut aceste mese bogate nu ştiau ce să facă, iar un domn i-a spus să-i pună porţia lui în faţă, aşa cum se face la ei. Mai apoi, în luna mai, m-am născut eu, a doua zi după ce a murit tatăl tatălui meu. Nu cred că aş înţelege ce simţea atunci tatăl meu, avea o tragedie, fiindcă bunelul nici nu ajunsese la 50 de ani, şi totodată o bucurie, căci i s-a născut primul copil.

− Cum e să fii „fiica Podului de Flori”, să-i spunem aşa?

− Eu m-am născut în luna mai, luna florilor. Este un sentiment pe care nu-l pot împărtăşi şi nici nu cred că cineva o să mă înţeleagă. Podul de Flori a fost un eveniment emoţional şi care mi-a marcat existenţa. Eu sunt rodul lui, dacă nu ar fi existat aceste eveniment, nu aş fi existat eu, nu ar fi existat sora şi fratele meu. Din acel Pod de Flori pentru părinţi au rămas cel puţin trei flori care nu s-au ofilit şi au prins rădăcini. Noi suntem acel tricolor frumos pe care tatăl a încercat să-l creeze nu numai în sufletul lui, dar şi în toată viaţa lui. Noi fetele roşu şi galben, iar albastru este fratele. Podul de Flori este podul vieţii mele.  Acest Pod de Flori a devenit şi o mare durere pentru mine şi familia mea, a devenit mai târziu un element care despărţea familia mea. Ar fi bine ca acest pod să ne unească, să fie sădit din copaci ca să dăinuiască şi florile să nu se mai ofilească. Acestea sunt visele care, sper, să prindă rădăcini în Prut şi să-l sece pe porţiunile unde sunt vămile. La 7 aprilie 2009, stăteam acasă cu frică, pe tata puteau să vină să-l ia şi să-l ducă. Se făcea o statistică la pichetul de grăniceri şi erau luaţi la evidenţă toţi “românii” din Moldova. Timp de o lună de zile stăteam încordaţi.

− Ce vă mai povesteau părinţii despre Podul de Flori?
− Îmi povesteau foarte multe lucruri interesante, dar atunci când au apărut aceste vămi şi cerinţe cu documentele era de parcă a căzut cerul pe pământ. Ei puteau până atunci să meargă şi pe jos, şi cu bicicleta dintr-un sat în altul de peste Prut, dar acum nu mai este aşa.

− Părinţii dumneavoastră au făcut Unirea, iar voi, cei trei copii, sunteţi tricolorul din viaţa lor…
− Da, ei au făcut Unirea în familie şi au trei roade cu care se mândresc. Apropo, la nunta mea, care a avut loc cu trei ani în urmă, în satul Racovăţ, s-au întâlnit malurile şi s-au văzut rudele. A fost şi bunica mea din România, şi străbunică am tot acolo. Mama, fiind singură la părinţi, nu prea are multe neamuri, aşa că majoritatea rudelor mele sunt acolo, peste Prut. Când eram mică mergeam foarte des la bunica de peste Prut, dar să ştiţi că era foarte greu, mama trebuia mereu să aibă procură de la tata.
Când eram copil şi mergeam acolo în vacanţă toţi îmi spuneau basarabeanca, eu mă supăram, fiindcă nu înţelegeam sensul acestui cuvânt. Când reveneam la mine la Sculeni, vorbeam câteva zile mai literar, aşa ca acolo, iar toţi îmi spuneau deja românca. Invadam Prutul cu lacrimi din ambele părţi şi nu ştiam care-i malul ce mă caracterizează.

− Ce ar trebui să facem noi ca Nistrul să ne fie râu de hotar, dar nu Prutul?
− Poate că ar trebui să stăm o zi cu sine înșine pe gânduri ca să înţelegem care este adevăratul nostru suflet şi până când nu va dispărea această rusificare nu ştiu ce va fi. Unica speranţă pe care o mai am este anul 2018. Unii spun că românii sunt aşa sau aşa, ei au nişte stereotipuri pe care nu le cunosc în întregime şi nici adevăratul lor sens, au format aceste stereotipuri şi nu-i mai interesează nimic. Dar să fim sinceri, România face mulţi paşi spre noi, sunt parteneriate dintre şcoli, comune, donaţiile Guvernului din România şi altele. Românii de peste Prut încearcă prin tot ce fac să ne arate că sunt cu sufletul alături de noi şi ar dori această Unire. Însă noi avem o mentalitate în proporţie de 50 la sută rusificată. Poate doar cei mai tineri, care nu sunt rusificaţi încă, mai înţeleg ce înseamnă românism adevărat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.