Fermierul de unul singur în câmp

0
lan de grau

Conceptul agriculturii este transmis reușit de filmele americane: cămașă în carouri, cizme de cowboy, blugi, pălărie, împrejur – gardul vopsit atent, iar după dânsul – ferma îngrijită și dovlecei de-a lungul parcelei. În provinciile sau orășelele agricole, acești fermieri – sunt legende. Cu ei se mândresc, îi invită la diverse competiții. Desigur că acestea sunt scenarii de filme, iar în realitate lucrurile stau cu totul altfel. Altfel e și în Ucraina. La noi, fermierul – e persoana, care are o activitate grea din zori până-n zori, care nu are timp pentru festivaluri, pentru că în afacerea lui, deseori, este implicată întreaga familie, mai mult, aceasta poate fi chiar unica sa sursă de venit. El se poate baza doar pe propria persoana, iar un sezon nereușit – este doar grija lui. Cu el nu se mândresc și el nu poartă cizme de cowboy…

Încă 10-15 ani în urmă, câmpurile de-a lungul traseului Lvov – Kiev erau plantate cu sfeclă și cartofi. Locuitorii satelor și micii agricultori primeau terenuri și cultivau pe ele legume pentru sine și pentru orășeni. Iar pe câmpuri pășteau cirezi imense de vaci, printre care adesea erau și oi. Apoi, toate aceste câmpuri au căpătat galbenul rapiței. Ulterior, a dispărut și aceasta și acum, majoritatea câmpurilor sunt pustiite. Nu mai sunt nici vacile sau oile, întrucât, astăzi, întreținerea unei vaci nu mai este avantajoasă, dar și satele sunt pe cale de dispariție. E mai simplu să trăiești la oraș, sau să pleci peste hotare.

Agricultura a început să se dezvolte activ la începutul anilor 90 ai secolului trecut. În anul 1990 au fost înregistrate numai 82 de astfel de gospodării, care aveau în folosința lor 2 mii ha de terenuri agricole. În ultimii 5 ani, numărul acestora a ajuns la 34,8 mii, iar suprafața terenurilor din gestiunea lor a crescut până la 786,4 mii ha. La finele anului 2014 numărul gospodăriilor agricole înregistrate în Ucraina constituia 32,1 mii, ceea ce înseamnă cu a cincea parte mai puțin decât cu un an mai devreme. În folosința fermierilor erau 4,7 milioane ha terenuri agricole, ceea ce este mai mult decât în anul precedent cu 6% (sau cu aproape 31% din suprafața totală a terenurilor).

Există așteptări mari de la agricultură, însă, în pofida rezultatelor bune, cota produselor acestor gospodării – este de numai 8% din volumul total. De ce se întâmplă asta? Pentru că noi ave probleme mari la capitolul finanțarea și creditarea acestui tip de activitate, precum și asigurarea tehnică. Sunt insuficiente posibilități de dezvoltare în baza metodelor și tehnologiilor moderne, mai mult, lipsește baza de comercializare a producției.

Și dacă Ucraina încă mai deține statul de „grânar al Europei”, păi cu produsele lactate, noi avem probleme mari.

Țară nelactată

Ucrainenii consumă produse lactate aproape că cel mai mult dintre europeni. Brânză, lapte, unt și smântâna – reprezintă aproape că rația zilnică a concetățenilor noștri. Unii procură aceste produse la piață, alții – în magazine. Laptele și lactatele aranjate pe rafturi, sunt orientate spre cumpărători cu diverse posibilități financiare. Printre toate aceste ambalaje colorate, doar câteva unități sunt importate, celelalte – autohtone. Dar economiștii avertizează că peste 10 ani, Ucraina va înceta să mai fie exportator de lapte și va intra în categoria celor mai mari importatori ai acestor produse.

Înspăimântător, dar acest fapt este evident. Acum, agricultorii și economiștii încearcă să soluționeze această problemă, dar, spre regret, fără implicarea statului – e ca și cum ai lupta cu morile de vânt. Pentru că problema majoră constă în faptul că cel mai mic preț pentru lapte îl încasează anume producătorul, adică fermierul. Lui pur și simplu nu îi mai este avantajos să practice această activitate mai departe.

Deși, acum, în ministerul de resort au început a se produce mișcări, se încearcă păstrarea ramurii de producere a lactatei din Ucraina. Se propun diverse programe și forme de creditare, spre exemplu – programul ucraino-canadian de majorare a numărului de capete de vaci. Dar aceste credite și programe – sunt doar o picătură într-un ocean imens.

Una dintre pietrele de temelie ale acestui sector este PĂMÂNTUL – propriul pământ al fermierului. Spre exemplu, în Austria, deținerea propriului teren – este factorul, care determină numărul capetelor din stână. Acolo chiar se aplică formule specifice: 1 ha pentru 10 oi. Adică, dacă gospodarul deține 50 hectare, atunci în stână sunt 500 de oi și nu mai multe. Această practică europeană demonstrează că în proprietatea fermierului trebuie să fie 75% din terenuri. Pentru că doar așa, riscurile se minimizează. Iar în Ucraina, fermierii în general nu pot procura terenuri pentru întreținerea gospodăriilor, doar să le închirieze.

Apare întrebarea logică: de ce nu poți cumpăra sau vinde pământul? Pentru că la noi a fost instituit un moratoriu asupra vânzării de terenuri. Acesta a fost adoptat în 2001 de către Rada Supremă, care, astfel, a lipsit ucrainenii de posibilitatea gestionării propriilor bunuri. Loturile pot fi doar oferite cu chirie contra unor sume mici, care, precum arată experiența, unii afaceriști neonești uneori pur și simplu refuză să o achite.

Întrebarea privind anularea moratoriul a divizat țara în două părți: cei, care susțin vânzarea și celor, care sunt împotrivă. Cea mai răspândită frică este că străinii ar putea cumpăra toate terenurile noastre contra unor sume nesemnificative și astfel, vor lipsi ucrainenii pentru totdeauna de posibilitatea de a practica agricultura. Căci utilajele robotizate de peste hotare nu necesită implicarea brațelor de muncă, de asta noi vom rămâne cu nimic. Dar simpatizanții ideii de vânzare a terenurilor afirmă că lucrurile nu stau așa. Nici un grup financiar nu este capabil să acumuleze un fond funciar de o astfel de amploare, încât să creeze măcar cel mai mic pericol suveranității naționale. În orice caz, toți, care sunt capabili de a procura loturi de pământ, se ghidează de legile ucrainene.

Banca funciara a o sută – cei mai mari producători agricoli din Ucraina – în total, deține 6,5 milioane ha de terenuri. Aceasta este doar a cincea parte din suprafețele arabile ale țării.

Chiar dacă prețul de start de comercializare va fi stabilit la nivelul estimării normativ-monetare a lotului, costul acestuia nu va depăși 7 miliarde de dolari. Un astfel de volum al lichidității neantrenate nu este nici în companiile ucrainene, nici în cele străine. Iar acestea sunt doar 20% din disponibilul fond funciar al țării.

Acum, agricultura în Ucraina activează în câteva direcții. Este vorba despre: holdingurile agricole, care închiriază terenuri mari și pretind să le procure, sau chiar parțial au pământuri în proprietate; micii agricultori, care închiriază terenurile; locuitorii satelor, care au loturi mici și cultivă acolo legume pentru a le vinde. Există și o altă formă de proprietate – cooperația, care în ultimii 5 ani a început să se dezvolte activ. Anume astfel de asociații oferă fermierilor oportunitatea de a-și lărgi posibilitățile prin unificarea propriilor terenuri, eforturi și cheltuieli.

Problema majoră în dezvoltarea agriculturii în Ucraina – întârzierea în implementarea tehnologiilor inovatoare din acest domeniu. Căci fermierii ucraineni pur și simplu nu au bani pentru a aplica metodele moderne și procura utilaj nou. Totul este prea costisitor. Desigur că s-ar putea cumpăra utilajul în credit. Spre exemplu în credit contra cauțiune, dar ce să oferi în calitate de cauțiune? Locuința? Nimeni în Ucraina nu va risca în acest mod. De aceea, este nevoie de ajutor din partea statului în procurarea utilajului și dezvoltarea tehnologiilor inovatoare.

O altă problemă este asigurarea. În Ucraina, agricultorul riscă nu doar să piardă pe piață, judecând greșit producția, dar și să nimerească pe o sumă bună de bani din cauza cataclismelor naturale sau a celor nenaturale.

De aceea, chiar în pofida prognozelor despre roadă bună, sau capete multe, agricultorul uneori poate rămâne cu nimic, fără a se mai putea ridica până la posibilitatea unor noi începuturi, după falimentare.

Una dintre posibilitățile de a atrage resurse financiare – creditarea bancară. Deși condițiile acesteia, în actuala perioadă caracterizată prin instabilitate economică și politică, sunt neatractive pentru agricultori. Ratele de împrumut ale instituțiilor bancare, împreună cu serviciile conexe, depășesc 30% pe an. Pentru comparație: la finele anului 2014, nivelul rentabilității activității de producție a fermierilor a constituit 29,6%. Adică atragerea creditării bancare se va dovedi a fi un bagaj financiar adițional pentru astfel de gospodării.

Astfel, dezvoltarea agriculturii ucrainene și viitorul acesteia depind nu doar de doritorii de a activa în acest domeniu, dar și de stat, care acum, adesea uită de ramură care poate și trebuie să asigure țara. Securitatea agricolă a Ucrainei depinde în mod direct de începerea reformelor eficiente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.