Soroceni în vizită la Colegiul „B. P. Hașdeu” din Buzău (FOTO/VIDEO)

0

În cadrul unei vizite recente la Buzău, care a durat două zile, o delegație de soroceni, reprezentanți ai autorităților locale și instituțiilor publice din oraș, au pășit pragul Colegiului Național „B.P.Hașdeu” din dreapta Prutului. Școala este considerată una din cele mai bune instituții preuniversitare din regiune, dar și din România.

Media generală în anul precedent la învățătură a fost peste nota 9. Potrivit directorului colegiului, Ionel Banu, prioritar atât pentru autorități, cât și administrația instituției de învățământ, sunt investițiile în educația copiilor.

Chiar la intrarea în instituție, sunt expuse busturile personalităților care au jucat un rol esențial la edificarea colegiului și care îl reprezintă. O mare parte din mobilierul școlii este vechi și este păstrat cu grijă de către buzoieni.

Elevii participă anual la diverse concursuri și olimpiade școlare și se întorc cu merite înalte.

Printre altele, școala are și evenimente care sunt sărbătorite tradițional, precum Simpozionul „George Emil Palade” sau Concursul de eseuri „Nicolae Vaschide”.

Pe hol sunt atârnate diverse tablouri, care vorbesc de la sine despre cultura și aspirațiile elevilor și profesorilor.

Despre cei care au stat la baza dezvoltării școlii ne-au vorbit elevii buzoieni.

Ionel Banu a invitat oaspeții la o scurtă excursie și le-a povestit cele mai importante momente din istoria școlii și valorile pe care le susține și promovează.

De asemenea, directorul colegiului a menționat că cea mai mare comoară pentru școală este biblioteca, unde se găsesc documente vechi, arheologice și cărți din literatura universală, incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Colegiul a fost înființat în anul 1867, iar pe terenul unde a fost înălțat se afla o mănăstire. Instituția a purtat numele de Gimnaziul Tudor Vladimirescu, apoi Alexandru Hâjdeu și mai târziu a fost numit Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Bustul este instalat în fața colegiului.

Reamintim că, o delegație din Soroca, formată din consilieri locali, episcopul de Soroca, PS Ioan, manageri ale instituțiilor preșcolare, bibliotecilor din oraș și altor instituții publice s-au aflat timp de două zile într-o vizită de lucru la Buzău. În prima zi, la 18 decembrie a fost semnat Acordul de cooperare și înfrățire dintre cele două municipii. A doua zi, delegația din Soroca a vizitat Colegiul Național “B.P.Hașdeu” din Buzău, Grădinița cu program prelungit nr.6, stația de epurare și cea de sortare a deșeurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.