Jurnalismul cetățenesc promovat la Vasilcău

0
22

Astăzi a avut loc o sesiune de informare la Biblioteca din Vasilcău, în cadrul proiectului „Educaţie mediatică pentru democraţie”, susținut financiar de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională USAID și implementat cu susţinerea Centrului pentru Jurnalism Independent şi “Internews” de ziarul „Observatorul de Nord”.

La întâlnire au participat toți cei interesați de promovarea evenimentelor și a faptele interesante care au loc în localitatea lor. Cei prezenți au fost informați despre obiectivele proiectului, cum se realizează o știre, o fotografie și faptele care merită de a fi mediatizate. Participanții au fost îndemnați să fie creativi și să contacteze reporterii redacției, în cazul unor evenimente actuale și de interes public. Ei au fost încurajați să utilizeze aplicaţiile „Scrie știrea Ta”  și „Sesizează o problemă”, de pe site-ul observatorul.md, prin intermediul cărora pot sesiza redacția despre noutățile sau problemele din localitățile lor.

Menționăm că, în cadrul proiectului vor fi desfășurate instruiri în peste 10 biblioteci din raion. Prin intermediul bibliotecilor, care au rolul unor “punți de legătură” dintre cetățeni și reporteri, proiectul îşi propune să promoveze jurnalismul cetăţenesc, cu implicarea întregii comunități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.