Soroceanca Ana Bejan, Cetățean de Onoare al Buzăului

0
97

Consiliul județean i-a oferit astăzi titlul de Cetățean de Onoare al județului Buzău fostului prefect de Soroca, Ana Bejan, prin vot unanim. Inițiativa dată aparține președintelui Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, „pentru întreaga contribuție adusă la dezvoltarea relațiilor dintre județul Buzău și raionul Soroca”.

Potrivit observatorulbuzoian.ro, profesoara a primit distincția și premiul cu mari emoții și lacrimi în ochi. Petre Emanoil Neagu a menționat: „primul prefect femeie de pe întreg teritoriul românesc, unul dintre promotorii înfăptuirii dreptății, unul dintre principalii militanți pentru unirea Basarabiei cu România, un profesor care a luptat pentru limba română pe tot teritoriul Basarabiei este un exemplu viu … „.

La rândul său, doamna Bejan a transmis mulțumiri gazdelor pentru susținerea acordată tuturor românilor de peste Prut. „Dacă veți întreba în Soroca de Buzău, toți cunosc despre ce este vorba. Premiul acesta este pentru toți românii din Basarabia, pentru toți românii din Soroca, pentru că ei au fost alături de mine și noi am realizat multe cu ajutorul Buzăului și cu ajutorul preotului Milea”, a declarat Ana Bejan.

Menționăm că raionul Soroca și județul Buzău este înfrățit din anul 1992.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.