Detalii privind destinația clădirii istorice a fostului Centru de plasament temporar “Azimut”

Sunt prevăzute noi schimbări în ce privește activitatea fostului Centru de plasament temporar al copiilor în situaţii de risc “Azimut”. Clădirea istorică în care a activat centrul până în prezent urmează a fi renovată, iar în cadrul acesteia se preconizează a fi creat un Centru de reabilitare pentru copii și tineri cu probleme emoționale complexe. Beneficiari ai acestuia vor fi copii și tineri din toate raioanele țării, nu doar din raionul Soroca.

Potrivit conceptului, centrul va reprezenta un serviciu rezidențial cu specializare înaltă, destinat copiilor și tinerilor pentru o perioadă de 12 luni și mai mult. Instituția va oferi un spectru larg de servicii specializate, printre care terapie comportamentală, consiliere psihologică, reabilitare, socializare etapizată, cazare și altele.

Capacitatea instituției va fi de până la 8-10 copii și tineri și va deservi toate raioanele din țară. Potrivit Inei Osadciuc, directoarea centrului, după reprofilare, acesta va oferi aceleași servicii ca până acum. Beneficiari ai acestuia vor fi persoane care au probleme emoționale complexe, legate de abuz, neglijare, separare de familie și altele, iar vârsta lor se planifică a fi între 13-18 ani. Un alt aspect ar fi faptul că în cadrul centrului, de tip semiînchis, urmează a fi angajați psihologi și educatori, inclusiv educatori de noapte.

Între timp, redacția „Observatorul de Nord” a primit o sesizare din partea unei locuitoare a municipiului Soroca, din preajma fostului Centru „Azimut”. Doamna se întreabă dacă este adevărat faptul că „va fi deschis în cadrul instituției date un centru pentru copii delicvenți din toată republica. Dacă răspunsul este afirmativ, atunci de ce au ales centrul istoric al orașului? Nu este loc la Soloneț? Noi, vecinii din acest raion, am aflat că constructorii vor să înalțe de jur împrejur un zid de 4 m. și să prefacă această clădire istorică într-un penitenciar pentru minori. Oare aceasta merită orașul nostru? Penitenciare în centrul orașului? De ce autoritățile de la conducerea raionului și orașului tac?”, menționează soroceanca Rodica Rotar.

În ce privește profilul centrului, doamna Osadciuc ne-a comunicat, că nu este vorba de un penitenciar, dar de un serviciu de asistență socială pentru copii cu probleme emoționale complexe și tulburări grave de comportament. În noul proiect de reabilitare a centrului este planificată doar reabilitarea exterioară a clădirii și a rețelelor inginerești, asigurarea aprovizionării cu apă și canalizare, inclusiv de iluminare a curții clădirii. În prezent, clădirea necesită de a fi reparată și renovată. “Gardul dimprejurul centrului va rămâne intact, conform proiectului aprobat. În luna octombrie a anului curent am hotărât să realizăm un proiect separat referitor la gardul din afara centrului, dinspre oraș. Dacă la moment gardul are 1,75 m, după reconstrucție va avea 1,30, și va fi placat cu piatră de Cosăuți. Se va utiliza lemn, specii tari, cu elemente sculptate. În afara gardului, se preconizează și construcția unui pavaj pentru trecători. Optăm pentru readucerea unui gust al istoriei”, a declarat Osadciuc.

După spusele sale, la moment are loc o reabilitare a monumentului istoric, prin avizul și acceptul Comisiei de Monumente Istorice, din cadrul Ministerului Culturii. “Clădirea centrului este foarte veche. În trecut a fost o Școală Profesională, după care un Centru Militar. Clădirea a avut și alte destinații. Ultima intervenție asupra clădirii s-a efectuat în anul 2000, atunci când a fost adaptată actualului Centru de plasament. Atunci nu s-au respectat toate momentele și proporțiile arhitecturale. În prezent, ne bucurăm că unul din monumentele istorice va fi reabilitat și adus la aspectul său de altădată„ zice Ina Osadciuc.

În ce privește poziția autorităților, Consiliul raional nu se opune acestor schimbări și salută posibilitatea de a renova clădirea istorică a municipiului. Vicepreședintele raionului, Vladimir Nicuța, a declarat pentru Observatorul de Nord că „Centrul “Azimut” este o instituție în subordinea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecție Sociale. În calitate de vicepreședinte, salut intenția ministerului de a face reparație și a îmbunătăți condițiile de cazare a copiilor din centrul respectiv. Dacă vom fi obiectivi și ne vom referi la numărul de copii care se abat și încalcă cadrul legal, acesta este semnificativ și este nevoie de asemenea servicii. Noi mai avem instituții republicane în teritoriu, cum ar fi Internatul psihoneurologic din Bădiceni”.

Centrul “Azimut” a fost creat la inițiativa fostului Consiliu județean Soroca, în cadrul unui proiect derulat de Fondul de Investiții Sociale din Moldova. Instituția a fost transmisă în subordinea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei în perioada anilor 2004-2005. Nicuța a accentuat că atunci Consiliul nu a dispus de resursele financiare necesare pentru a finanța în continuare activitatea acestuia.

Anterior, la centru nu exista un mecanism de intervenție și de corijare a comportamentului delincvent. Ina Osadciuc a mai adăugat că 50% din foștii beneficiari aveau un astfel de comportament. „Am simțit foarte mult lipsa unor instrumente de influențare, intervenție și de suport a acestor copii. Existau cazuri când copilul săvârșea un act delincvent, furt sau bătaie, după care nimeni nu îi mai putea face nimic. În legislație nu este stipulat cum trebuie să procedezi în asemenea cazuri. Așteptăm ca noua structură să se axeze pe noi metode și instrumente de intervenție în astfel de situații. La elaborarea conceptului lucrează specialiști din Marea Britanie, unde există centre specializate în domeniu și specialiști care ne pot ajuta în acest sens”.

Administrația Centrului “Azimut” a fost înștiințată despre schimbările care urmează anul trecut. Cazurile copiilor plasați în Centrul “Azimut” au fost preluate de către Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei Soroca. O parte dintre ei au fost replasați în centrele sociale din Cosăuți și Rublenița, alții reintegrați în familia lor biologică ori lărgită, sau plasați în asistență parentală profesionistă. Capacitatea centrului era de 24 de copii.

Instituția și-a început activitatea începând cu anul 2003.

Menționăm că, până la acest moment nu a fost adoptată o decizie finală privitor la tipul de servicii pe care îl va presta noul centru.

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

Lasă un răspuns

*