Bugetul municipal pentru anul 2018 discutat cu cetățenii (VIDEO)

0
31
Primăria Soroca

Primăria Soroca a desfășurat audieri publice pe marginea proiectului bugetul municipal pentru anul 2018. Puținii reprezentanți ai societății civile, prezenți la eveniment, au avut câteva propuneri. Audierile au semănat mai mult cu o repetiție a ședinței consiliului municipal.

La ședință au participat viceprimarii municipiului, secretarul consiliului municipal, specialiștii primăriei, consilieri orășenesti, mai multe directoare ale grădinițelor din oraș și câțiva reprezentanți ai organizațiilor de veterani.

Valentina Senico, specialista primăriei, a raportat cum este planificat bugetul municipal pentru anul viitor.

VEZI Proiectul Bugetului municipal pentru anul 2018

Ulterior cei prezenți au adresat întrebări. Printre cei mai activi s-au dovedit a fi consilierii fracțiunii PSRM. Aceștia au menționat că unele cifre sunt eronate sau neactualizate.

Problemele ce țin de dotarea grădinițelor, deschiderea noilor grupe de copii și valorificarea banilor alocați pentru instituțiile de învățământ preșcolar au fost în vizorul aleșilor locali. Totodată consilierii au discutat și despre sursele financiare planificate pentru reparațsia mai multor porțiuni de drum din oraș.

Mai mulți aleși locali și-au exprimat nemulțumirea de lipsa primarului la audieri, pentru care aveau întrebări.

Reprezentanții organizațiilor de veterani au propus revizuirea deciziei prin care au fost anulate mai multe staţii pentru transportul municipal. Noile condiții în acest sens le crează greutăți oamenilor în etate, spun veteranii, deoarece distanța între unele staţii și obiectivele sociale este foarte mare. Totodată, vârstnicii au solicitat autorităților să le acorde mai multă atenție și susținere financiară pentru desfășurarea activităților organizațiilor.

Proiectul bugetului urmează să fie votat în prima lectură, la ședința consiliului municipal de vineri, 27 octombrie.

Mai multe detalii aflați din secvențele video, realizate la eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.