Percheziții în 26 raioane din țară: O persoană din Soroca a fost reținută

0
52

Astăzi polițiștii și procurorii au efectuat 90 de percheziții în 26 de raioane ale republicii. Potrivit ultimelor date anunțate de poliție, până la acest moment au fost reținute 11 persoane bănuite în organizarea și comercializarea drogurilor.

Ofițerul de presă din cadrul Inspectoratului General de Poliție, Diana Sochircă, a declarat pentru Observatorul de Nord că la Soroca a fost reținută o persoană de 57 de ani, judecată anterior pentru săvârșirea crimelor grave și deosebit de grave. În cadrul percheziției efectuate au fost depistate mai multe obiecte: o armă de vânătoare cu ţeava lisă, revolver, pistol pneumatic, o cutie în care se află o masă vegetală, cu miros specific de cânepă cu masa aproximativă de 500 gr, și altele, precum și bijuterii din aur fără acte de provenienţă și mijloace bănești în sumă de 20.050 euro și 16150 lei.

La moment oamenii legii investighează cazul.

Potrivit INP, în urma perchezițiilor care au avut loc în mai multe raioane de nord ale țării, au fost depistate și ridicate 7 kg de marijuana, 30 gr. amfetamină, 300 gr. hașiș, plante de cânepă, plante de mac uscate, 30 de pastile psihotrope (aprozolan, omeprozol), 10 gr. de etnobotanice, semințe de cannabis, 10 gr. heroină, obiecte destinate consumului de droguri, un pistol fără acte de proveniență, o armă de vânătoare cu țeavă lisă, două cartușe de la armă de vânătoare cu calibrul 16 mm, un revolver, 81 de cartușe cu cal.6 mm, un pistol pneumatic, 20 000 Euro și 16000 lei.

Perchezițiile vizează persoanele implicate în trafic de droguri în privința cărora se dispunea de informații și existau probe pertinente că păstrează, produc, distribuie stupefiante consumatorilor, se menționează în comunicat.

Astfel, au fost reținute în raionul Cahul un bărbat de 46 de ani, precum și trei complici, locuitori ai mun.Chișinău, precum și trei persoane în raionul Căușeni și un student al Academiei Ștefan cel Mare al MAI, care comercializau droguri de tip hașiș.

Dacă suspecții vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.