Tineri din Canada despre Moldova: „Am descoperit o țară frumoasă, cu natură neatinsă și oameni deosebiți”

0
112

Julien și Jamine, doi tineri din Canada, au petrecut 10 zile în Republica Moldova, timp în care au făcut cunoștință cu modul de viață al oamenilor de aici, tradiții și natura noastră. Am profitat de prezența lor în orașul Soroca și i-am rugat să ne împărtășească impresiile adunate în memorie și pe camerele foto.

Tinerii au ajuns în țara noastră la invitația prietenului lor Grigore Zubati, de la care au și auzit pentru prima dată de Moldova. Grigore este un tânăr sorocean, care muncește de mai mulți ani în Vancouver, Canada. De multe ori acesta le povestea prietenilor săi din Vancouver cum a copilărit în țara de baștină, astfel trezindu-le tinerilor de peste ocean interes pentru țara noastră.

Vizita la Cetatea Soroca/ Sursa: Arhiva personală

“Am fost impresionată de istoriile din perioada post-sovietică, din anii ’90, când nu era lumină decât câteva ore în zi și Grigore mergea la școală în haine groase, pentru că era foarte frig. Acasă mama prietenului meu gătea mâncare sau cocea pâine în cuptorul electric într-o cameră a apartamentului. Astfel încăperea se încălzea. Toți în acea cameră, pentru că restul apartamentului nu era încălzit, spune Jamine. Felul cum a crescut este total diferit de acela cum am crescut noi. Copiii de aici duceau lipsuri, iar noi aveam de toate. Mi-a plăcut însă să aflu despre vacanțele sale la țară. Am vrut să văd satul Baxani, în care prietenul nostru și-a petrecut verile și viața la țară în general. Am ajuns acolo, viața la țară mi s-a părut foarte simplă. Toată mâncarea este organică, oamenii o cresc singuri. Dimineața poți culege singur fructe și legume, iar impactul asupra mediului este minimal. La Vancouver, unii oameni au un lot de 1 metru pătrat, unde, în calitate de hobby, cultivă ceva. Aici toate legumele sunt foarte proaspete și suculente, ceea ce ne lipsește în Canada”, compară tânăra.

Tineri canadieni, în ospeţie la Baronul rromilor, Artur Cerari

Originar din Belgia, Julien și-a dorit mult să ajungă într-o țară din Europa de Est. “Am crescut în Europa de Vest și tot timpul auzeam de Europa de Est și vroiam să o văd. Ajuns aici, am înțeles că totul e nou pentru mine. Mi-a plăcut mult mâncarea și deschiderea, bunătatea oamenilor de aici”, opinează tânărul.

Gestul unui locuitor al satului Trifăuți, unul obișnuit pentru mulți dintre noi, le-a rămas în amintire. „Am oprit la o fântână să bem apă și un bărbat care ne-a văzut ne-a propus amabil să ne aducă o cană. Gestul m-a uimit plăcut, spune Jamine. Am fost și la o nuntă aici și socrii mari aveam mare grijă de noi, niște străini. Ne serveau cu vin, ne invitau la dans, ne acordau multă atenție. Am văzut și tradiții de nuntă, care ne-au plăcut mult”, povestește tânăra.

Turiştii au avut ocazia să participe la o nuntă moldovenească, fiind foarte impresionaţi de tradiţiile noastre

Fiind la Soroca, tinerii au vizitat și comunitatea rromă, mai ales că în ajun Julien citise un articol despre așa-zisa Capitală a rromilor, cum mai este supranumit orașul Soroca. Diferența dintre ceea ce știau despre comunitățile rrome din alte țări și ce au văzut la noi i-a surprins, or, cunoșteau rromii ca pe niște comunități sărace, nomade, ducându-și traiul în caravane, care își tot mută locul. Astfel au fost surprinși să vadă palatele rromilor din Soroca.

O escapadă la Peştera Bechir din Soroca

În calitate de turiști în orașul nostru, canadienii spun că le-ar fi fost greu să găsească diferite locații de unii singuri, din insuficiență de informație și panouri informative pentru turiști. Dar având în vedere că au un ghid local, a fost simplu să cunoască orașul. Tinerii au menționat de asemenea că pe internet este puțină informație în limba engleză despre Soroca, iar în oraș aproape că lipsește informația vizuală de care s-ar ghida turiștii dornici să cunoască obiectivele turistice de aici.

Julien şi Jamine au vizitat şi o cunoscută vinărie din ţară

În opinia lui Julien, în Soroca ar fi binevenit un hostel, un soi de hotel mai accesibil ca preț. Acestea sunt populare în alte țări, mai ales printre tinerii pasionați de turism cu bani puțini. Totuși, prețurile din țara noastră i-au surprins plăcut, fiind foarte mici pentru salariile din Canada. Tinerii însă își dau bine seama că acestea sunt prea mari pentru localnici și veniturile lor.

Tinerii au savurat din plin posibilitatea de a cunoaşte viaţa la ţară și de a culege legume proaspete din grădină

Însoțiți de prietenul lor, canadienii au vizitat Orheiul Vechi, mănăstirile Țâpova și Cosăuți, Cetatea Soroca, Lumânarea Recunoștinței, câteva vinării. Au avut norocul să se afle aici și la Festivalul Mărului, care le-a plăcut mult prin faptul că au reușit să vadă lucruri specifice fiecărui sat prezent la sărbătoare, bucate tradiționale, portul popular și tradițiile noastre. Bucătăria tradițională i-a cucerit, spun tinerii: mămăliga, sarmalele și ardeii umpluți cu orez, zeama, clătitele cu brânză și borșul roșu vor rămâne în amintirile lor despre Soroca și Baxani.

În sânul naturii

De asemenea, spun tinerii, vor păstra cu căldură peisajele sorocene și natura de aici. Verdeața țării noastre surprinde în continuare turiștii străini. „Pentru cei de pe loc, cum e prietenul nostru Grigore, Moldova pare plictisitoare. Noi însă am descoperit o țară frumoasă, cu natură neatinsă și oameni deosebiți”, spune Janine. „Moldova are un mare potențial turistic, dar nedezvoltat. Oamenii trebuie să vadă aceste locuri”, conchide Julien.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.