Publicul din Soroca a fost informat despre reformele din sistemul judecătoresc (VIDEO)

0
53

La 6 septembrie a avut loc o acțiune publică de informare a cetățenilor privind reforma care urmează a fi implementată în sistemul judecătoresc şi impactul acesteia. La eveniment au participat reprezentanții administrației publice locale din Florești și Soroca, agenți economici, specialişti din domeniul judiciar, societatea civilă și soroceni.

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu, a susținut o prezentare, în care a explicat necesitatea și utilitatea reformei. De asemenea, specialiștii au răspuns la întrebările celor prezenţi în sală.

În cadrul evenimentului au fost anunţate beneficiile optimizării hărţii instanţelor de judecată, care au stârnit controverse în rândul cetăţenilor. Potrivit acesteia, numărul de judecătorii din ţară vor fi reduse, de la 44 la 15 instanţe de judecată.

Mihai Burusciuc, vicepreședintele raionului Florești, consideră că astfel se îngădește accesul cetățeanului la justiție. “Dorim ca să fie păstrată judecătoria din Florești, unde activează și avocați”, a opiniat Burusciuc.

Pe de altă parte, președintele CSM, Victor Micu, a declarat că “orice lege care este adoptată trezește și reacții negative, dar suntem convinși că legea care a fost adoptată va aduce mai multe beneficii populației și celor care activează în sistemul judecătoresc. Anterior, unele instanțe au acumulat cheltuieli foarte mari. Iniţial CSM nu a fost de acord cu toate punctele din această lege, însă oricum a fost adoptată”. Potrivit oficialului, scopul legii este specializarea judecătorilor pentru a mări accesul cetățeanului la justiție, iar instanţa să ia hotărârile într-un perioadă mai scurtă de timp și corect.

De asemenea, Victor Micu a abordat la întâlnire dilema publicării online a datelor cu caracter personal. “Noi trebuie să mărim transparența și să nu îngrădim accesul cetățeanului la informație. Cu toate acestea, pe de o parte, noi trebuie să respectăm dreptul cetățeanului de a afla despre o hotărâre judecătorească, dar pe de alta trebuie să ținem cont de legea privind datele cu caracter personal, pe care obligatoriu trebuie să o respectăm, inclusiv drepturile private ale persoanei. Însă trebuie să găsim o soluție”, a spus specialistul.

Un alt beneficiu al optimizării, potrivit lui Marcel Sovciuc, președintele Judecătoriei Soroca, este reducerea cheltuielilor pentru întreţinerea clădirilor şi personalului. “În activitatea mea întâlnesc mai multe greutăți de ordin tehnic și administrativ. La judecătoria Soroca avem 8 judecători, dintre care 6 activează în prezent. O funcţie este vacantă. Sediul are 7 săli de ședințe moderne, în Florești sunt doar 4 săli, la fel dotate cu sisteme tehnice de înscriere a ședințelor. Noi am avut intenţia să căutăm un lot penztru  construcția unui nou sediu al judecătoriei. De acest aspect la moment se ocupă Ministerul Justiției, în comun cu Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești”, a declarat şeful judecătoriei din Soroca.

Menţionăm că Optimizarea hărții judiciare în Republica Moldova este una din acțiunile prevăzute în strategia de reformă a sectorului de justiție pentru anii 2011-2016, aprobată de Parlamentul Republicii Moldova prin Legea nr.231 din 25 noiembrie 2011. Printre beneficiile acestei reforme, potrivit autorilor, se enumeră îmbunătățirea calității actului de justiție prin specializarea judecătorilor, uniformizarea sarcinii de muncă între judecătorii și utilizarea eficientă a fondurilor publice în domeniul justiției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.