Andrei Tihon a adus buciumul la Cetate

0
141

Sunetul buciumului, unul dintre instrumentele muzicale tradiționale pe la noi, s-a făcut auzit în această vară la poalele Cetății Soroca, grație lui Andrei Tihon. Unicul creator de buciume din Republica Moldova a participat la Târgul Meșterilor populari “La Nistru, la mărgioară”, desfășurat la 2 iulie, unde a expus lucrările sale realizate în lemn. Creațiile meșterului originar din raionul Orhei a plăcut sorocenilor — fie că era vorba de mere, sculpturi sau altele, dar buciumul a atras cele mai multe priviri. Artizanul ne-a povestit cum a început să meșterească buciume și pe unde ajung acestea când sunt bune de sunat.

De prin anii ’80, meșteșugăritul este ocupația de bază a orheianului, care realizează lucrări în lemn. O întâmplare fericită, cum s-a dovedit în timp, a făcut ca Andrei Tihon să se apuce de meșterit buciume, instrument despre care nici nu știa cum arată până atunci. “Eram prieten foarte bun cu regretatul meșter de instrumente muzicale Liubomir Iorga, el făcea fluiere, cavale, ocarine, naiuri. Văzându-mă cum lucrez în lemn, lucram bine la strung, mi-a zis: „Ia încearcă, Andrei, să faci un bucium”. Eu zic că nici nu știu cum arată, în primul rând. Atunci el mi-a zis cum arată instrumentul și eu am început să-l fac. Primul instrument nu a fost cel mai reușit, dar a fost un început bun”, își amintește meșterul. Unul dintre primele buciume ale sale se păstrează și azi la Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău.

Deși are dimensiuni mari, la lungimea de 3 metri, instrumentul nu este greu, cum poate părea, asta pentru că meșterul le confecționează din tei, un lemn relativ ușor. “Este un instrument foarte vechi, eu îl confecționez din tei, pentru ca să fie ușor la cei 3 metri lungime pe care o are. Instrumentul constă din patru tuburi, lipite între ele într-un mod anume. Pe din afară îl prelucrez la strung, iar partea interioară manual, deoarece are forma de con și altfel nu e posibil”.

Instrumentul are și un ornament geometric, ideea aparținând meșterului pentru a le oferi o imagine mai plăcută. Ne-am interesat dacă au același sunet, la care meșterul ne-a spus: “Sună aproape la fel, pentru că mă strădui să fac de aceeași lungime și grosime a pereților buciumului, respectiv pătrunde același volum de aer în el și sunetul este la fel”.

Creațiile domnului Tihon sunt apreciate în țară, printre cumpărători fiind persoane fizice, amatoare de instrumente tradiționale, dar și instituții culturale, școli muzicale. Dar și peste hotarele țării poți vedea buciume meșterite de orheian. Primul bucium care a cucerit un străin a plecat în Franța, apoi au urmat altele în Marea Britanie și alte țări. În total, domnul Andrei a creat vreo 200 de instrumente.

Buciumul — instrument muzical tradițional, folosit îndeosebi de păstorii români din munți, dar și ca instrument de semnalizare în conflictele militare, în spațiul românesc.

Invitat de mai multe ori, abia în acest an orheianul a reușit să dea curs invitației și să participe la Târgul Meșterilor populari, organizat la Soroca. Evenimentul i-a plăcut dânsului, precum și oamenii binevoitori de aici. “Sunt pentru prima dată aici și, în opinia mea, este foarte frumos. E pitoresc, e la Nistru, la margine, la Cetate, pentru mine e foarte impresionant și cred că sărbătoarea a mers bine. Am adus lucrări sculptate în lemn, diferite. Lucrările manuale sunt căutate în țara noastră”.

Meșterul nu a ezitat să facă o mică demonstrație și a cântat la bucium, sunetul buciumului la poalele Cetății a fost un moment plăcut și pentru ochi, și pentru urechi. Publicul s-a delectat cu acest frumos sunet și a răsplătit meșterul prin aplauze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.