Preşedintele ţării a premiat 100 de elevi, câţiva dintre ei au refuzat premiul

Ieri, preşedintele ţării a premiat 100 dintre cei mai buni elevi ce au absolvit liceul anul acesta. Igor Dodon i-a invitat la Președinție, unde le-a oferit diplome de onoare. Până seara aceleiaşi zile însă, în spatiul public au apărut mesaje ale tinerilor incluşi în lista pentru premiere, care anunţau că nu acceptă premiul preşedintelui.

Potrivit diez.md, una dintre elevele care au refuzat diploma de onoare a lui Igor Dodon este Sorina Solonaru, o tânără care a absolvit recent liceul „Gheorghe Asachi” din Capitală, cu note de zece pe linie la BAC.

Am refuzat diploma de onoare a președintelui pentru că el nu este președintele meu. Plus la asta, eu nu cred că mai am nevoie de încă o diplomă pentru ca să mă conving că merit notele pe care le am. Cum pot să accept o diplomă a unui președinte care susține că vorbește limba moldovenească? Știu că acest premiu nu ar trebui să aibă o conotație politică, dar nu mă pot afilia unui eveniment în cadrul căruia nu mă regăsesc”, a menționat Sorina pentru portalul de ştiri.

Evenimentul de premiere a celor mai buni 100 de elevi din ţară se înscrie în Festivalul „Generația Viitorului” și este „un gest de atenţie și motivare a tinerilor, precum și un imbold spre noi performanțe înregistrate în CV-urile personale și în istoria statului Republica Moldova”, susţine Igor Dodon.

Pe pagina sa de facebook, Igor Dodon menţiona: “În urma analizei performanțelor înregistrate la examenele de bacalaureat și în activitatea extracurriculară, inclusiv participări la diferite concursuri naționale și internaționale, au fost distinși câte doi reprezentanți din fiecare raion al republicii, șapte absolvenți ai instituțiilor de învățământ din stânga Nistrului, mai mulți absolvenți ai liceelor din municipiile Chișinău și Bălți și din UTA Găgăuzia.

Evenimentul se înscrie în Festivalul „Generația Viitorului” și este un gest de atenţie și motivare a tinerilor, precum și un imbold spre noi performanțe înregistrate în cv-urile personale și în istoria statului Republica Moldova”.

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

Lasă un răspuns

*