Lacul Ivancea inaugurat după reconstrucție (VIDEO)

Proiectul de reconstrucție a lacului Ivancea din Soroca, zis și Ivancenco, a ajuns la final. Ieri, obiectivul a fost dat în exploatare oficial. Lucrările au demarat în 2015 și prevedeau reconstrucția lacului și curățarea albiei râulețului Racovăț. Costul proiectului, finanțat din Fondul Ecologic Național, inclusiv contribuția primăriei municipale este de circa 5, 5 milioane lei.

În timp ce fosta și actuala conducere a orașului, consilierii orășenești și locuitorii din preajma lacului participau la o ceremonie simbolică de inaugurare a obiectivului, un grup de copii deja se răcoreau în apă.

Localnicii sunt bucuroși că lacul a fost reconstruit, deoarece ultimii ani acesta era într-o stare deplorabilă, dar ei mai au de așteptat puțin până va crește nivelul apei și vor putea să se scalde sau să pescuiască în condiții satisfăcătoare.

Profitând de prezența autorităților, unii soroceni s-au dat cu părerea.

În aceeași zi, preotul Andrei Bevza, a binecuvântat realizarea și a sfințit apele lacului.

Lacul de acumulare Ivancea, este unul dinte cele două lacuri existente oficial pe teritoriul oraşului Soroca, unul dintre care a secat total. Proiectul ecologic de reconstrucție a fost demarat cu scopul de a crea o zonă de agrement atractivă, cu condiţii pentru scăldat și pescuit peste 30 de mii de locuitori ai oraşului şi pentru adăpat animale. Totodată unul dintre beneficiile proiectului este ameliorarea impactului negativ asupra râului.

Vom reveni la subiect.

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

Lasă un răspuns

*