„Întrebați-l pe Dodon…” sau cum a făcut Putin haz pe seama macacului său de companie

Ca fost agent KGB (se zice că „foști agenți” nu există), Putin, firește, a studiat la școala sovietică de spioni tehnicile specifice racolării de agenți pe un teritoriu străin. Face parte din fișa lor de post să găsească omul potrivit din mediul și sfera de activitate potrivite pe care să îl determine să devină mai întâi informator, iar apoi și furnizor de date ce ar prezenta interes statului care l-a trimis să spioneze. Cu cât mai înaltă este funcția informatorului, cu atât mai valoroasă se consideră informația și, implicit, cu atât mai vulnerabil devine statul spionat.

Ca fost agent KGB, Putin cunoaște tehnicile de racolare bazate ori pe frustrările individului față de un regim, ori pe interesul lui de bani puse mai presus de oricare altă obligație cetățenească față de țara-mamă.

Ca spion de profesie, Putin știe că determinarea politică, materială sau psihologică a unui individ, de rang mare sau mai mic, să furnizeze date în dauna statului său de origine se numește trădare, iar trădarea este o crimă. Crimă mai mare ca trădarea este înalta trădare. Trădarea este cu atât mai înaltă cu cât cel ce furnizează datele este mai sus pus în ierarhia de funcții a statului spionat. Din perspectiva spionului „de rând” care a fost, Putin iubește trădarea: ea este actul care îi încununează opera lui de spion, i-a adus satisfacții, ordine și medalii. Asta a fost (este) pâinea lui, obiectivul strădaniilor și riscurilor lui de agent.

Din cealaltă perspectivă, cea de președinte al Federației Ruse, a celei mai înalte funcții în care se află, Putin urăște trădătorii, mai cu seamă pe cei care se egalează în funcție cu dânsul. Pentru că, volens-nolens, prin asociere, un președinte-trădător de țară aruncă spuză neagră și asupra statutului său de președinte al unei mari puteri, care se crede. Ori, convingerea lui este că un șef de stat nu poate fi trădătorul propriului stat, stările fiind incompatibile și imposibile, luându-se drept etalon pe sine însuși.

Pe de altă parte, Putin nu se poate abține de la deprinderile lui de agent KGB de altă dată. Aflându-se chiar în funcția de șef de stat el a încercat de mai multe ori să racoleze foști sau conducători de stat aflați în exercițiu de mandat, care să lucreze direct sau indirect la interesul Rusiei. Primul care ne vine în minte este cazul Schroeder, fost cancelar al Germaniei, angajat într-o funcție la Gazprom și transformat în consilier personal. Alt personaj racolat într-o „prietenie” de multiplă folosință a fost amicul Silvio, fostul prim-ministru al Italiei, Silvio Berlusconi, cu ajutorul căruia Putin făcea ravagii în Uniunea Europeană. Nu departe de acesta se afla și fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy de care Putin se amuza îmbătându-l pe la înaltele foruri internaționale. După invazia Ucrainei „prieteniile” lui Putin cu suspușii lumii s-au cam rărit, dar și în aceste condiții, de condamnare generală a politicilor lui, se găsesc ocazii. „Ajutorul” dat lui Trump, de exemplu, în defavoarea alegerii la Președinția SUA a doamnei de fier Clinton și-a atins ținta – doamna a fost trimisă la pensie, iar pe imaginea lui Trump, ales președinte, stă și azi lipit stigmatul președintelui promovat cu ajutorul tehnologiilor rusești de manipulare. Instituțiile abilitate americane continuă până în prezent să caute dovezile acestor intervenții hibride în contextul electoral autohton, aruncând umbra incertitudinii peste legitimitatea primei funcții a statelor unite americane.

În Europa, mișcarea a fost repetată în cazul alegerilor prezidențiale din luna mai din Franța, susținerea lui Putin căzând deschis și fără  menajamente pe extremista de stânga Marine Le Pen. Victoria lui Macron l-a pus în dificultate. Cu toate acestea Putin s-a cerut imediat în vizită la Paris: cine știe, poate reușește să găsească în junele președinte Macron ceva din „calitățile” camaradului Sarkozy pe care să poată „construi” o „prietenie” marca Putin.  Mai bine nu se ducea, pentru că în anturajul franțuzului instruit, cult și rasat Macron, rusul kaghebist Putin a părut vetust, necioplit, coborât în modernitatea franceză din cu totul altă epocă.

Doar „prietenia” stabilă cu prim-ministrul Ungariei Victor Orban, îi mai poate alina orgoliul. Putin știe că stabilitatea ungurului în relația cu Rusia este motivată de un anacronism încă viu și la modă atât în cercurile politice de la Budapesta, cât și în cele de la Moscova. Este vorba de pofta nesăbuită de teritorii străine, în special de cele românești, pe care ungurii le revendică în modul cel mai obraznic din momentul invaziei lor recente peste aceste meleaguri din centrul Europei. În această speță, Putin îl are pe Orban nu doar drept agent de influență în Uniunea Europeană, dar și drept aliat în cazul în care se ivește un prilej de a slăbi ori ataca România. Între UE și NATO, un Orban va alege Rusia, dacă aceasta îi va făgădui Transilvania.

Și iată că pe acest fundal regional antiromânesc al preocupărilor geopolitice și geostrategice ale fostului agent KGB și actualului Președinte al Federației, Putin, în orizontul lui de așteptare a unor vremuri mai bune se ițește Dodon, proaspăt alesul președinte al Republicii Moldova. Dodon este produsul direct al ceea ce Putin pe alocuri a reușit, iar pe alte locuri a încercat să realizeze. Cooptarea unui asemenea soi de agenturi care să ocupe primele locuri în ierarhia de putere a statelor condamnate să rămână în sfera de influență a Rusiei, vasale ei politic și economic, nu este un lucru de neglijat. După criza ucraineană orice ciob de stat încorporat acestor politici este de mare preț pentru Putin. Din acest motiv el l-a ajutat financiar, logistic și politic pe Dodon să câștige alegerile. Misiunea a fost ușurată mult de coincidența intereselor lui cu cele ale Partidului Democrat al lui Plahotniuc, care s-a temut să nu piardă instituția prezidențială în favoarea dușmanilor săi politici din interior, văzându-se nevoit să o cedeze omului Moscovei.

Fără multe pârghii de promovare a unor politici reale, fără competențe și posibilități de a schimba cursul geostrategic al țării sale aflată juridic într-un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană, Dodon a prins a face declarații antieuropene și antiromânești din ce în ce mai stridente la Moscova. Voia cu orice preț să-l impresioneze pe Putin. I-a turnat minciuni și baliverne despre ineficiența economică a colaborării Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, deși Putin și serviciile lui cunosc faptul că în pofida embargourilor rusești Republica Moldova a supraviețuit anume relațiilor favorizate cu Uniunea Europeană. În fața lui Putin un agent mincinos riscă să fie catalogat ca dezinformator de rea-credință.

După rușinea trasă cu Dodon la parada de 9 mai, ca unică și cea mai înaltă prezență „internațională”, urmată de comentarii acide și zeflemitoare ale presei internaționale și rusești, Putin, i-a schimbat din câte se vede statutul lui Dodon. Găsindu-l zilele trecute prezent și la un Forum internațional, organizat de Kremlin și desfășurat la Sankt-Petersburg, ascultându-l cum acesta proclamă de la tribuna evenimentului că țara lui nu a ținut cont de interesele Federației Ruse atunci când a semnat Acordul de Asociere cu UE, Putin nu s-a putut abține să își arate adevăratul lui preț pe un asemenea președinte, omolog de înaltă demnitate cu dânsul, cum ar fi. Din oaspete permanent și agasant care vine pe mică pe ceas la stăpân să mintă cu înflăcărare despre stările de lucruri din propriul stat, Dodon a fost transformat printr-o frază într-un macac de companie al președintelui rus. Intervenind cu răspunsul la o întrebare adresată primului-ministru indian ce părere are acesta despre acuzațiile care se aduc Rusiei de amestec în alegerile din alte state, Putin a schițat băiețește: „Întrebați-l pe Dodon, el știe mai bine”, stârnind îndelungi și sacadate hohote de râs într-o sală arhiplină. A râs în sughițuri însuși Putin care prin acest gest de maximă umilire l-a trimis pe Dodon într-un derizoriu global.

Excesul de zel al lui Dodon în actul lui de trădare a intereselor Republicii Moldova este poate de folos agentului kaghebist Putin, dar mai mult de toate este disprețuit profund de un președinte care trebuie să fie incompatibil cu trădarea. Mai bine macac.

Valeriu Saharneanu, 6 iunie 2017

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

Lasă un răspuns

*