Află mai multe despre ADMITEREA 2017 la Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Procesul de învăţământ se desfăşoară în conformitate cu principiile Bologna şi include trei cicluri de formare profesională: LICENŢĂ – MASTERAT – DOCTORAT.

CICLUL I (Licenţă), durata studiilor: 3 ani   

CICLUL II (Masterat) durata studiilor: 2 ani

ŞCOLI DOCTORALE durata studiilor: 3 ani – frecvenţă la zi; 4 ani – frecvenţă redusă

FACULTATEA ȘTIINȚE EXACTE

Are misiunea de a pregăti specialiști calificați pentru economia și știința națională. În cadrul catedrelor Chimie și fizică, Matematică și informatică se efectuează cercetări fundamentale şi aplicative оn domenii ca: fizica teoretică, nanotehnologii, sinteza, structura şi proprietățile substanţelor noi polifuncţionale, matematici aplicate, etc. Cadrele didactico-ştiinţifice de оnaltă calificare asigură formarea competenţelor specifice prin cursuri interactive, centrate pe student.

Perspective de angajare pentru absolvenţii facultății: laboratoare de cercetare şi producere (industria alimentară, farmaceutică, cosmetologică) naţionale şi internaţionale, laboratoare pentru reciclarea deșeurilor și protejarea mediului оnconjurător, agenţii de testare a unor factori ai mediului ambiant, domeniul surselor de energii neconvenționale, agenții de testare și analiză statistică, domeniul managementului dezvoltării software, domeniul tehnologiilor informaţionale profesori оn cadrul оnvățămвntului preuniversitar și universitar etc.

FACULTATEA ȘTIINȚE ALE NATURII

pregătește specialiști оn domeniul biologiei, ecologiei și geografiei, totodată asigură realizarea unui оnvățămвnt de performanţă, extins printr-o complexă activitate de cercetare оn genetică umană și vegetală, biochimie, fiziologie, biologie moleculară, etc. In cadrul facultăţii funcţionează catedrele Biologie, Ecologie și Științe ale mediului și Centrul de Genetică Funcțională care оntrunesc cercetători și cadre didactice de оnaltă calificare, doctori оn știință, doctori habilitați, profesori.

Perspective de angajare pentru absolvenţii facultății: centre academice, farmaceutice, agenţii de mediu, laboratoare clinice şi de diagnostic medical, instituții sau firme private de cartografie, topografie și cadastru, laboratoare din sectorul sănătăţii publice, laboratoare de expertiză ecologică şi protecţie a mediului, instituții specializate pe probleme de geopolitică și economie mondială, agenții de dezvoltare regională și planificare teritorială, profesori оn cadrul оnvățămвntului preuniversitar și universitar etc.

FACULTATEA ȘTIINȚE SOCIOUMANISTE

oferă un mediu de studiu interdisciplinar оn care studenţii pot acumula cunoştinţele teoretice și competențele practice necesare. Corpul profesoral al catedrelor Limbi și literaturi și Filosofie este alcătuit din cadre didactice redutabile, academicieni, profesori, conferențiari.

Perspective de angajare pentru absolvenţii facultății: structuri mass-media, оn calitate de analişti politici, centre abilitate оn domeniul protecţiei şi asigurării securităţii naţionale, birouri de traducere, instituții publice sau private оn calitate de manageri sau funcționari culturali, presa scrisă, la radio și оn televiziune, diverse ONG-uri, profesori оn cadrul оnvățămвntului preuniversitar și universitar etc.

ŞCOLI DOCTORALE

  • Științe Umaniste;

  • Științe Juridice, Politice și Sociologice;

  • Științe Economice și Demografice;

  • Științe Biologice și Agricole;

  • Științe Geonomice

  • Matematică și Știința Informației;

  • Științe Fizice și Inginerești;

  • Științe Chimice și Tehnologice.

INFRASTRUCTURĂ

Studenţii оnmatriculaţi sunt asiguraţi cu bursă şi cazare оn cămin. Pe durata studiilor, masteranzii, la solicitare, pot fi angajaţi оn Institutele de cercetare ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Universitatea dispune de o bază tehnico-materială ce include o bibliotecă, sală de sport, cinci săli multimedia, opt laboratoare dotate cu materiale ilustrative, utilaje și aparataj performant, inclusiv trei оn cadrul Centrului de Genetică Funcțională, оnzestrate cu echipament adecvat domeniului de studiu.

Campusul studențesc, recent dat оn exploatare, răspunde exigențelor moderne de trai și оntrunește, pe lвngă spații de locuit organizate оn blocuri de două camere cu baie separată, cвte două bucătării la fiecare etaj, o bibliotecă cu sală de lectură, săli de conferințe, un teren de sport și spații pentru agrement.

OPORTUNITĂȚI

  • Instruire prin cercetare și antrenarea оn proiecte științifice оncă de la primii ani de studii;

  • Oportunităţi reale de angajare оn cвmpul muncii după absolvire;

  • Burse speciale pentru studenții performeri și angajați civic

  • Accesul la o infrastructură modernă, cu centre de cercetare și laboratoare performante;

  • Condiții de trai conform standardelor de calitate;

  • Trasee individualizate de studiu și cursuri opționale interdisciplinare.

Adresa: str. Academiei, 3/2, Chişinău, MD – 2028

Telefoane:

(+37322)738016;

(+37322)737442;

(+37322)286107.

E-mail tutoriat.unasm@gmail.com

Web: edu.asm.md

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

Lasă un răspuns

*