AGENDA campaniei sociale „ORAȘ MODERN-SCĂRI ACCESIBILE”. Săptămâna nr. 2 (GALERIE FOTO)

0
57

De două săptămânii se desfăşoară lucrările de reconstrucție a scărilor care leagă strada „Mihail Kogălniceanu” de strada „Petru Rareș” (Cheiul r. Nistru, realizate în cadrul unei acțiuni sociale, lansate de redacția ziarului „Observatorul de Nord în parteneriat cu primăria municipiului Soroca şi mai mulţi agenţi economici din Soroca.

Schimbările în zona menţionată se văd cu ochiul liber, dar mai sunt multe de făcut.

Conform planurilor, scările reconstruite din beton şi armatură, vor fi acoperite cu plăci din piatră naturală de Cosăuţi. Astfel, acestea vor armoniza cu anturajul, dar şi cu stilul în ansamblu al oraşului nostru istoric. Pavaj asemănător poate fi văzut şi în zona Cetăţii Soroca.

Lucrările de reconstrucţie sunt efectuate de firma “Ascensiune”, specializată în lucrări de construcție, în colaborare cu Secția municipală înverzire și amenajare.

Iată cine s-a alăturat campaniei noastre până în prezent:

SRL “Piatră decorativă” (Nicolae Repețchi)

SRL „Avan-Const” (Serghei Seroveț)

ÎI “Emilia Oţel” (Emilia Oțel)

SRL “Fabrica de Materiale de Construcţie” (Artur Lesco)

SRL “Ascensiune” (Angela Railean)

SRL “Uniconst” (Ruslan Carauș)

SRL “Navisor” (Natalia Său)

SRL “Ghermes” (Mihail Grabciuc)

SRL “John Pix” (Sergiu Ursachi)

Lista rămâne deschisă pentru doritorii de a se alătura acestei campanii (pentru informații apelați 060232209, 069239413).

Vă propunem o agenda foto a celei de-a doua săptămânii de lucru, în care s-a lucrat la cea de-a doua scară, care include şi rampă de acces pentru persoane cu dizabilităţi sau părinţi cu cărucioare pentru copii.

Fiţi cu ochii pe noi şi aflaţi cum se desfăşoară campania pas cu pas.

Citește: AGENDA campaniei sociale „ORAȘ MODERN-SCĂRI ACCESIBILE”. Săptămâna nr. 1 (GALERIE FOTO)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.