Un zâmbet de la Nicoleta!

Vă mai amintiţi de Nicoleta Trinchineţ din satul Căinarii Vechi pentru care presa locală vă îndemna acum doi ani să daţi o mână de ajutor în lupta cu leucemia? Astăzi ea se simte mult mai bine, este sârguincioasă la lecţii şi îi place când are timp liber şi pentru micile sale îndeletniciri.

“Mă bazez acum mai mult pe şcoală, iar când am timp liber împletesc, îmi povesteşte Nicoleta cu un zâmbet cuceritor. „Îmi place biologia, chimia şi foarte mult limba română, dar vreau să devin actriţă sau psiholog”. Îşi doreşte ca după gimnaziu să-şi continue studiile la Colegiul de Arte “Nicolae Botgros”, acolo unde a învăţat şi bunica sa. Şi chiar dacă nu a fost încă la teatru, deoarece nu a avut posibilitatea, vrea neapărat să meargă la un spectacol adevărat. Iar poate într-o bună zi va păşi şi pe scenă.

Vasile şi Elena Botnaru împreună cu Nicolae Bulat în vizită la familia Trinchineţ (22 iunie 2015)

Când mămica ei a fost plecată în această primăvară pentru puţin timp la muncă peste hotare, Nicoleta a rămas gospodina casei. “Să ştiţi că mămica este fericită când copiii sunt sănătoşi, afirmă doamna Elena Trinchineţ. Am trecut cursul de lecuire, de puţin timp nu mai primim nici pastile şi sperăm să fie bine mai departe. Faptul că lumea a fost cu noi ne-a ajutat foarte mult. Chiar şi un cuvânt bun ne era de ajutor”. Oamenii de bună-credinţă au răspuns acum doi ani la apelul familiei şi au susţinut-o cu cât au putut pe Nicoleta. Printre aceştia a fost şi jurnalistul Vasile Botnaru, care i-a donat Nicoletei banii acumulaţi din vânzarea oenogramelor expuse la Soroca. Tot atunci ea a primit în dar în ajun de ziua ei şi o pictură în vin cu Cetatea Soroca, iar cadoul  care i l-a înmânat personal autorul înfrumuseţează şi astăzi casa familiei.

Nicoleta va finaliza în curând şapte clase, iar în vacanţă şi-a plănuit să-şi facă timp pentru a împleti, a croşeta şi a broda. Speră că astfel va avea cu ce participa la concursul sorocenilor tineri şi talentaţi din primăvara anului viitor. Iar până una-alta are un mesaj pentru toţi: “Eu aş vrea să le tutuor spun că întotdeauna trebuie să fie optimişti şi pozitivi. Dacă ai zâmbet pe faţă, viaţa se prelungeşte mai mult!”.

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Vadim Șterbate
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova Reporter la Revista Tinerilor Români de Pretutindeni „ACUM” (2002), Reporter la Publicaţia Periodică “Observatorul de Nord” (2002 – 2009, 2014-prezent), Reporter şi prezentator la Studioul de televiziune “Sor-TV” (2002 –2009), Reporter la “Jurnal TV” - Departamentul Ştiri, “Jurnal de Weekend” și “Asfalt de Moldova” (2009 – 2011), Reporter al emisiunii “Prima Oră” la “Prime TV” (2011- 2014)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.