Eroii căzuți în cel de-al doilea război mondial, comemorați la Soroca (VIDEO/FOTO)

Astăzi au fost depuse flori la complexul memorial al eroilor căzuți în cel de-al doilea război mondial. Alături de veterani și familiile lor, la manifestare au fost prezenți și au ținut un discurs reprezentanții autorităților publice locale, apărătorii patriei, instituțiilor de drept, locuitori ai municipiului.

“Au trecut 72 de ani de la aceste evenimente, însă nu s-a șters memoria acelei perioade dramatice. Pentru noi este importantă nu doar memoria acestor ani, ci și lecțiile dure, scrise cu sânge, pe care le-a oferit întregii omeniri. Manifestăm profund respect pentru eroism buneilor și străbuneilor noștri, nu doar celor căzuți pe câmpul de luptă, dar și pentru cei care au contribuit la făurirea victoriei”, a declarat președintele raionului Soroca, Ghenadie Muntean. “Nimic nu poate fi mai sfânt decât pacea pe pământ”, a conchis președintele de raion.

La rândul său, primarul de Soroca, Victor Său, a spus “ne reamintim cu deosebită recunoștință și căldură sufletească de toți cei care au plătit cu viața lor pentru pace, libertate și independența patriei”.

Prezent la manifestație, PS Ioan, Episcop de Soroca a menționat că Biserica este alături de cei care au suferit în urma războiului și de cei care “au înlocuit viitorul lor personal cu cel al țării și al prosperității”.

Reamintim că la 9 mai se comemorează eroii căzuţi în cel de-al doilea Război Mondial pentru independența Patriei. În mai multe țări europene, astăzi este marcată Ziua Europei, o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa.

 

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

1 comments

Buna seara! Sunt nepoata unui cetatean pe nume JBLEAC IACOB este nascut in Soroca puteti da mi dati detalii despre familia mea sau cei ce mai sunt cu acest nume!danielajebleac8@gmail.com sau 0747778921 va rog doresc din suflet sa mi regasesc familia sau cei care mai sunt! Va multumesc!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.