De mulți ani luptă cu mirosul neplăcut

0
59

Un grup de locuitori din cartierul Bujărăuca se luptă ani la rândul cu mirosurile neplăcute care sunt emanate în urma activității de prelucrare a materiei prime de către întreprinderile care își desfășoară activitatea în apropiere de locuințele lor. În loc să se bucure de aer curat, oamenii sunt nevoiți să suporte izul care le sufocă viața și sănătatea, potrivit mărturisirilor lor.

“Seara mirosul este insuportabil. Nu poți sta afară sau la balcon”, ne spune indignat Nicolai Cibotari. “Nu te poți bucura de mirosul de liliac sau de flori. Acest miros specific te doboară. Chiar nu este posibil de schimbat locul mai la deal sau în afara orașului?”, întreabă domnul Cibotari.

Doamna Raisa, vecina primului nostru interlocutor, susține că izul se răspândește la câțiva metri depărtare, iar cei mai afectați sunt oamenii care locuiesc în preajmă. Dumneaei ne-a spus că cel mai persistent miros vine de la o firmă, aceasta aflându-se destul de aproape. “Sunt ani de zile de când avem această problemă”, comentează doamna.

“Când se lucrează la firmă, mirosul se simte, în rest nu avem probleme. În ultimii ani un grup de locuitori au solicitat de mai multe ori autorităților să fie luate măsuri, dar unicul lucru care s-a făcut până în prezent este că a fost lungită țeava din care iese fumul”, ne mărturisește Victor Șveț, a cărei casă este amplasată mai la deal de zona cu pricina.

Doamna Ludmila Ozarenciuc își dorește să respire aer curat

“Totul depinde de adierea vântului. Dacă este îndreptat în altă direcție, mai poți răbda, însă dacă vine spre noi, atunci pur și simplu nu poți respira, te sufoci. Lucrătorii muncesc noaptea, dar ziua când mai iese aburul, este imposibil să respiri și să rabzi. Anterior proprietarul spunea că va construi firma în altă parte”, declară Ludmila Ozarenciuc. “Ne dorim mai des să ieșim la aer curat, pe pragul casei, dar nu putem din cauza acestui miros urât, de castravete uscat”, mai adaugă doamna, care locuiește în una din casele de pe str. Feofania Bude.

Cu toate că s-au adresat de mai multe ori organelor competente și nu au primit nici un răspuns, locuitorii acestor străzi au spus că nu vor renunța. “Acum pregătim o scrisoare către primarul municipiului Soroca, Centrul de Sănătate Publică Soroca, Inspectoratul de Poliție Soroca și Inspectoratul Ecologic Soroca. Poblema dată există de 10 ani”, ne transmite Ion Osu, unul din membrii grupului de inițiativă, care a menționat, că în cazul în care problema mirosului neplăcut va fi soluționată, ei vor înceta să mai bată la ușa instituțiilor statului.

Conținutul scrisorii grupului de locuitori ai cartierului Bujărăuca
Conținutul scrisorii grupului de locuitori ai cartierului Bujărăuca

Directoarea întrepriderii care se ocupă cu prelucrarea fructelor şi legumelor, şi de la firma căreia, potrivit celor spuse de locuitorii străzilor din apropiere, vine mirosul mai puţin plăcut a declarat că “…noi lucrăm cu utilaje moderne. Avem certificate de la Inspecția ecologică, de la Centrul de sănătate publică. Plângerea reprezintă ambițiile unui om, nu ale locatarilor. Aceasta sunt ambițiile și dorinţa cuiva de a face rău. Nu producem chimicale. Am uscat castravete murat. Producția noastră este apreciată și despre noi s-a mai scris”, a replicat doamna Cetulean. Cât despre mirosul urât dumneaei ne-a comunicat că “…sunt convinși aceşti oameni că anume de la noi miroase? Acesta nu este toxic. Totul este materie primă simplă. Uscăm măr, vișină, cireșe, sfeclă, morcov, cu ajutorul energiei electrice. Noi am luat în arendă teritoriul de la PAT-7. Avem certificate şi autorizaţie pentru desfăşurarea activităţii date. Când vor mai fi asemenea cazuri aș vrea să fiu chemată pentru ca să vedem care este situația”, susţine Stela Cetulean.

Terenul arendat de firma doamnei Stela Cetulean

Pe de altă parte, viceprimarul Mihail Grabciuc afirmă că “astfel de uzine se fac în afara orașului. Nimeni nu este împotriva activității lor, trebuie doar de găsit soluțiii ca să nu fie dreranjați cetățenii din preajmă. Acesta afectează sănătatea și vegetația din jur. În calitate de locuitor în zonă, alături de alți cetățeni, în jur de 30 de persoane, am semnat pentru ca să fie luate anumite măsuri de către organele abilitate”. Potrivit dumnealui, despre aceasta se discută de mult timp. “Au existat pe parcurs mai multe adresări din partea grupului de locuitori către ministere, însă nu am primit până în prezent nici un răspuns”.

În partea din deal se simte cel mai puternic mirosul urât al aerului. Din spusele domnului Grabciuc, sunt persoane din mahala care au chemat ambulanța, și posibil ca una din cauze să fie anume aceasta.

Trebuie să menționăm că întreprinderea dată nu este singura care își desfășoară activitatea în regiune, iar despre proveniența mirosului oamenii nu au dovezi cine şi cum se face vinovat, fiind în așteptare pentru ca organele competente să spună ultimul cuvânt…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.