Să fie lumină pe traseu!

Sistemul de iuminare de pe traseul M², aflat în zona localităţilor Alexandru cel Bun, Voloviţa şi Rubleniţa va activa în regim normal. Lămpile vor lumina în fiecare noapte de acum încolo. Asta datorită unui parteneriat între primăriile comunelor Voloviţa şi Rubleniţa cu Consiliul raional Soroca.

În vederea asigurării iluminatului stradal pe segmentul de drum de la intrarea in localităţile menţionate, Autorităţile publice locale de nivelul I şi II, au încheiat  un Acord de colaborare, prin care Consiliul raional îşi asumă suportul financiar la plata pentru energia electrică consumată de sistemul de iluminat de pe traseu, în proporţie de 50%.

Aceasta înseamnă circa 35 mii lei anual pentru primăria comunei Voloviţa şi 27 mii lei pentru primăria comunei Rubleniţa.

Președintele raionului, Ghenadie Muntean, și primarul satului Volovița, Lilian Maxim (în dreapta)

Ieri, a fost semnat Acordul de colaborare. Din partea autorităţilor raionale documentul a fost semnat către preşedintele raionului, Ghenadie Muntean,  „Vă doresc succese mari şi sper ca acest sprijin să fie de folos tuturor” a menţionat preşedintele raionului.

Ajutorul acordat de autorităţile raionale i-au bucurat pe primari, care spun că acesta va salva mult situaţia.

„Cheltuielile de 70 de mii lei anual pentu comuna noastră nu le poate achita, dar noi ne dorim să aprindem lumina. Salutăm iniţiativa preşedintelui raionului de a încheia un acord de colaborare pentru a ne ajuta. 50% din suma cheltuielilorsă fie achitate de Consiliul raional, iar alte 50% de consiliul comunei”, a menţionat primarul comunei Voloviţa, Lilian Maxim.

Pe traseul M2 în perimentul comunei voloviţa, care include localităţile Voloviţa şi Alexandru cel Bun, sunt instalate peste 100 corpuri de iluminat. Pentru a diminua cheltuielile, vor arde  circa 70, dar care care vor asigura vizibilitate bună pentru călătorii pe M2 şi pentru sătenii care locuiesc la marginea satului sau circula pe trotuarul din preajma traseului, spune primarul.

Președintele raionului, Ghenadie Muntean, și primarul satului Rublenița, Vitalie Muntean (în dreapta)

„Avem peste 100 de lămpi instalate pe teritoriul comunei, ne informează Vitalie Muntean, primarul comunei Rubleniţa. Vor fi conectate o parte dintre acestea, vre-o 40, care vor  lumina în fiecare noapte. Fiecare dinte noi fiecare  să facă ceva frumos pentru viitor şi nu putem să ne asumăm doar iluminatul stradal şi toţi banii să-i cheltuim noi. Am apelat la Consiliul raional, care a fost receptiv şi rapid s-a găsit soluţia, fapt pentru care suntem recunoscători” a conchis primarul.

Amintim că sistemul de iluminat stradal a fost instalat pe traseul M², care străbate localităţile menţionate, în cadrul proiectului de reabilitare a traseului Sărăteni-Soroca, care s-a efectuat prin Programul Compact al Guvernului Statelor Unite ale Americii.din insuficienţă de de bani în primării însă, sistemul de iluminat nu era conectat permanent pe timp de noapte.

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

1 comments

Si pe strada Ocolirii cind vor lumina ? Si aici locuiesc oameni chiar daca nu sint bastinasi de demnitari.Ori va este totuna ,ori lampile de acolo sau spumat?????

Lasă un răspuns