Șoferii care circulă pe chei riscă amenzi (FOTO)

0
14

Prin intermediul aplicației Sesizează o problemă la redacție a parvenit un mesaj însoțit de fotografii din partea unui utilizator al site-ului, care se arată indignat de faptul că unii șoferi circulă pe chei și parchează chiar în zona unde a fost amenajat un teren de joacă pentru copii.

În mesaj se menționează că „pe cheiul Nistrului, în preajma Cetății, au început a circula mașinile. Acolo unde copiii se jucau în siguranță deja este pericol. Cine oare se face vinovat?”, ne scrie Iurie Brumarețchi.

Contactat de către Observatorul de Nord, comandatul Plutonului de Patrulare Soroca-Floreşti Regimentul Nord, Gavril Ghilas, ne-a comunicat că “parcarea pe cheiul râului Nistru nu este interzisă de nici un indicator rutier. De la Cetate până la Autogară a fost restricționată circulația rutieră”. Totodată, domnul Ghilas a menționat că „orice deplasare și aflare a unui automobil pe sectorul dat se amendează potrivit art 240 (1) al Codului Contravențional cu până la 600 de lei”.

Articolul 240. Nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere, a altor reguli de circulaţie rutieră
(1) Nerespectarea de către conducătorul de vehicul a indicatoarelor rutiere de prioritate, a indicatoarelor de interzicere şi de sens obligatoriu, a marcajului de pe partea carosabilă a drumului privind acordarea dreptului prioritar de circulaţie, dreptului de depăşire a vehiculelor, a exigenţelor de folosire a dispozitivelor de iluminat la căderea întunericului sau în condiţii de vizibilitate redusă se sancţionează cu amendă de la 5 la 10 unităţi convenţionale.

De asemenea, a fost precizat faptul că zona cetății urmează a fi patrulată mai des de către serviciul de patrulare al MAI pentru a evita asemenea incidente.

Cât despre barierele din beton care restricționează circulația vehiculelor pe perimetrul Cetății, domnul Ghilas ne-a spus că se va discuta cu serviciul de amenajare al orașului pentru a fi instalate din nou.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.