Cercetaţi penal pentru furt de pompe

0
23

Câteva pompe de apă din fântini au dispărut în satul Visoca. S-a întâmplat în noaptea de 17 spre 18 martie curent. Poliţia a depistat doi suspecţi.

Prejudiciul în urma acţiunii răufăcătorilor constituie 4100. Potrivit poliţiei, doi locuitori ai satului Visoca, cu vîrsta de 28 şi 25 ani, sunt bănuiţi de comiterea furturilor.

Angajaţii sectorului de poliţie nr.4 a Inspectoratului de Poliţie Soroca, întreprinzînd măsuri speciale au identificat şi depistat suspecţii, iar aceştia fiind audiaţi şi-au recunoscut vin. Din audieri s-a constatat că, suspecţii consumînd băuturi alcoolice le-a venit ideea de a sustrage din fîntîni pompele care sînt instalate în interiorul acestora, din motivul că e puţină apă în fîntîni şi locuitorii satului nu au apă. Unul din ei s-a coborît în ambele fîntîni de unde a sustras pompele, le-au scos, apoi au dus pompele la o gospodărie nelocuibilă”,  înformează Ludmila Sochircă, ofiţer de presă al IP Soroca.

Potivit poliţiei, bunurile au fost depistate în acea locuinţă, au fost ridicate de poliţişti şi ulterior vor fi restituite proprietarilor. Pe acest fapt este pornită o cauză penală pentru ,,Furt”, iar bănuiţii sînt cercetaţi în stare de libertate. Dacă aceştea vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă o amendă în mărime de la 32500 la 67500 lei, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 4 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.