Mâine începe înscrierea copiilor în clasa I

0
35

Recent la liceul “C. Stere” s-a desfășurat Ziua ușilor deschise pentru părinți și copiii care urmează să pășească în clasa I. Directorul liceului, Vasile Baș, a făcut o prezentare succintă a instituției școlare și i-a invitat pe cei prezenți să viziteze mai multe clase de studiu.

“Am absolvit școala dată și aș vrea ca în viitor copilul meu să învețe aici”, a spus Marina Melnic, o tânără mamă care a adresat doar cuvinte de mulțumiri profesorilor care i-a predat în perioada când învăța la liceu.

“Pentru prima dată participăm la astfel de prezentări și până la urmă vom alege instituția potrivită pentru noi”, ne-a comunicat un alt părinte. O parte din ei ne-au mărturisit că aleg să-și înscrie copilul la cea mai apropiată școală, iar popularitatea acesteia s-ar afla pe ultimul loc. Un alt criteriu de care țin cont părinții la alegerea școlii ar fi calitatea studiilor și nivelul de pregătire și experiență al profesorilor.

Menționăm că în perioada 1 aprilie – 23 iunie, se va desfășura prima etapă de înscriere a copiilor în clasa I pentru anul de studii 2017-2018. Actele urmează a fi depuse la instituțiile de învățământ din districtul școlar sau în alte districte, în limita locurilor disponibile, anunță Ministerul Educației.

A doua etapă de înscriere (pentru copii care nu au reușit să fie școlarizați în prima etapă) va avea loc în perioada 1-14 august. Pe data de 25 august va fi validată și afișată lista finală a copiilor înscriși în clasa I.

Fiecare instituție de învățământ organizează Ziua ușilor deschise în perioada 23 – 30 martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.