Donațiile de carte, “o gură de aer proaspăt” pentru biblioteci

0
36

Prima donație de carte din cadrul campaniei „Donează o carte pentru bibliotecă”, demarată recent, vine din România, mai exact din partea fostului primar al orașului Flămânzi,  jud. Botoșani, Constantin Pitorac. Bibliotecile din raionul Soroca au primit în dar câte o carte, semnată de către Dimitrie Iov, fost prefect de Soroca.

„Răboj de amintiri” reprezintă o redactare după manustrisul original al autorului, fiind editată în anul 2016.

Astăzi au ridicat donația 30 de biblioteci, din cele 51 care își desfășoară activitatea în raionul Soroca.

“Donează o carte pentru bibliotecă este o campanie inițiată de Secția Cultură și Turism Soroca, în parteneriat cu ziarul „Observatorul de Nord” care a startat din necesitatea de a îmbunătăți sau completa fondul de carte din bibliotecile rurale. Conform statisticii, în anul 2016 o mare parte din biblioteci nu au înregistrată nici o achiziție de carte. Așteptăm și alte donații cu mare drag” ne spune Tamara Boboc-Coșciug, specialist superior la Secției Cultură și Turism, din cadrul Consiliului raional Soroca.

“Avem nevoie de cărți, mai ales pentru copii”, afirmă Victoria Alexei, Biblioteca din Vanțena.

În ultimii ani a fost stopată livrarea de cărți în biblioteci, ne mărturisește o altă bibliotecară. “Nu ducem lipsă de cititori și chiar avem iubitori de carte de diferite vârste. Prin intermediul proiectului “Novateca”  s-a majorat numărul beneficiarilor și avem un număr constant de persoane înregistrate care împrumută cărți de la bibliotecă. Aceste donații sunt ca o gură de aer proaspăt pentru noi”, a menționat  Stela Toma, Biblioteca Tătărăuca Veche, care alături de colegele sale a salutat inițiativa organizării acestei campanii.

Potrivit dumneaei, biblioteca nu duce lipsă de cititori tineri, în special în perioada studiilor. “Noi le intrăm în situație și le oferim pentru un termen mai îndelungat, doar să citească”, spune bibliotecara.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.