O primăriţă pricepută înseamnă o comunitate prosperă

La finele anului trecut, în Casa de cultură din satul Şeptelici a avut loc un eveniment inedit – doamna Victoria Andriuţă şi-a prezentat Raportul de activitate în calitatea sa de primar al localităţii.

Or, în doar un an şi jumătate doamna Victoria a dovedit să facă mai multe lucruri frumoase – a redat o „faţă” nouă clădirii primăriei, creând pentru angajaţi condiţii normale de lucru; în cadrul unui proiect de circa 3000 euro, cu contribuţia comunităţii locale, în special a agenţilor economici Constantin Andriuţă şi Vladimir Ivanov, s-a amenajat centrul satului, a amenajat gunoiştea, iar gospodăriile oamenilor au fost asigurate cu tomberoane, iar deşeurile sunt evacuate de două ori pe săptămână de un automobil special; cu sprijinul primăriei s-a terminat reparaţia Grădiniţei de copii, s-au procurat plapome, saltele, perne, mese, s-a amenajat un teren de joacă, iar actualmente se lucrează la amenajarea unui Foişor ca din poveste. N-a uitat doamna primar nici de ceilalţi copii din sat, pentru care a deschis un teren de joacă cu scrâncioburi şi tobogane…

Biblioteca sătească nu doar a fost transferată într-o clădire spaţioasă, dar a fost înzestrată cu calculatoare, iar doamna bibliotecară Ludmila Curoşu are grijă ca instituţia să fie atrăgătoare pentru săteni. Pentru implementarea acestor proiecte şi idei mulţumim doamnei primar şi colectivului pe care îl conduce cu atâta măiestrie… În cadrul acestei întâlniri cu sătenii doamna Andriuţă a povestit şi despre planurile de viitor. Nu voi deschide paranteze, dar voi spune că satul Şeptelici este în preajma altor proiecte la fel de frumoase.

La adunare au fost prezente mai multe oficialităţi raionale — Valentina Onică, şefa Direcţiei raionale Asistență Socială şi Protecţia Familiei, Angela Gherega, şefa Inspectoratului Muncii, Valentina Rusu, şefa Direcţiei Ecologice Soroca, Ruslan Coşeru, şeful Serviciului Relaţii Funciare şi Cadastru, Elena Gadibadi, specialist principal în Secţia raională construcţie, gospodăria comunală şi drumuri, Dumitru Batog, şef adjunct la Comisariatul de Poliţie Soroca, care au ţinut alocuţiuni şi au răspuns la multiplele întrebări ale celor prezenţi. Or, satul nostru încă se mai confruntă cu probleme care îşi aşteaptă rezolvarea — bunăoară, lasă de dorit activitatea microbuzului de rută Şeptelici-Soroca, în sat se simte necesitatea deschiderii unei pieţe şi altele.

Parohul bisericii din localitate, Igor Coţofană, a binecuvântat această adunare şi i-a dorit doamnei Andriuţă realizarea tuturor ideilor frumoase care ne vor face să ne mândrim cu satul natal, satul boierului Şaptelici, satul moşilor şi strămoşilor noştri.

N. Ceban,
pensionară din satul Şeptelici

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

Lasă un răspuns

*