Află cine e noua şefă a Asistenţei Sociale din Soroca (VIDEO)

Astăzi s-au desfăşurat două probe în concursul pentru ocuparea funcției publice vacante de șef al Direcției raionale Asistență Socială și Protecție a Familiei (DASPF): proba scrisă şi interviul. Ulterior, comisia de concurs a anunţat rezultatul concursului.

Amintim că pentru această funcţie au concurat Marina Mânăscurtă, şefa Oficiului pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Svetlana Păunescu, Şef-adjunct al Direcţiei raionale Învăţământ şi Valentina Onica, Şefă interimară al DASPF.

În prima parte a zilei, concurentele au susţinut proba scrisă, iar după amiază interviul, probă la care au asistat şi reporterii Observatorului de Nord.

Din comisia de concurs fac parte consilierii locali: Victor Guţu, Iurie Todirean, Vasile Cojocaru, Maxim Melnic, Mihai Popovschi, Dumitru Palamarciuc, şefa secţiei raionale Resurse umane Aurelia Druţă, jurista Consiliului raional, Aliona Verbiţchi şi preşedintele comisiei Muntean Ghenadie, preşedinte al raionului Soroca.

Membrii comisiei au adresat câte o întrebare aspirantelor la funcţia de şef al DASPF, setul de întrebări fiind aceleaşi pentru toate concurentele.

Vă propunem imagini video de la proba de interviu.

Valentina Onica:

Marina Mânăscurtă:

Svetlana Păunescu:

Timp de jumătate de oră, comisia a făcut totalurile celor două probe, după care au anunţat punctajul acumultat de către fiecare concurentă în ambele probe şi rezultatul final al concursului.

Astfel, cel mai mare punctaj, conform rezultatelor anunţate de comisia de concurs, l-a acumulat doamna Svetlana Păunescu.

Funcţia de şef al DASPF a fost anunţată vacantă, după ce fostul şef Tudor Frunză, a atins vârsta de pensionare.

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

1 comments

Lasă un răspuns

*