Ayanna DACOSTA: „M-am îndrăgostit de Moldova!”

0
103
Tânăra americancă s-a acomodat uşor cu viaţa de la ţară

Ayanna Dacosta este o americancă de 25 de ani care activează de două luni în gimnaziul „Grigore Vieru” din satul Vasilcău. A venit în Moldova acum 18 luni, fiind voluntară la Corpul Păcii din Statele Unite ale Americii. În această perioadă, tânăra a reuşit să se afirme, ea fiind profesoară de educaţia sănătăţii, dar şi să cunoască mai bine limba, oamenii, tradiţiile şi portul popular, care, spune ea, i-au plăcut mult. În pragul sărbătorilor, am provocat-o pe Ayanna la un interviu şi o şedinţă foto în straie naţionale, pe care le-a acceptat cu plăcere

La o lecţie de sănătate cu elevii gimnaziului „Grigore Vieru” din Vasilcău
La o lecţie de sănătate cu elevii gimnaziului „Grigore Vieru” din Vasilcău

Ayanna este din Connecticut, care se află în apropierea or. New York. A absolvit Universitatea de Politică şi Dreptul Uman, după care a activat în Africa, unde ajuta oamenii. „Am lucrat în Africa până a veni în Moldova, am văzut că oamenii au nevoie de ajutor în domeniul sănătăţii şi educaţiei, apoi am lucrat în Washington cu Corpul Păcii şi mi-a plăcut scopul organizației şi am decis că vreau să lucrez cu ei. Au grupuri în diferite ţări. Nu am fost niciodată în Europa de Est. Am fost în Europa de Vest, dar acolo eu nu sunt o femeie neobişnuită, dar aici a fost diferit pentru mine, eu sunt diferită. Dar când am vorbit cu oamenii de aici în română şi în engleză, a fost foarte interesant. Oamenii sunt foarte deschişi şi răbdători. Limba română mi-a plăcut mult şi am învăţat-o în trei luni. A fost dificil, dar îmi place”, spune tânăra.

Tânăra se simte bine în postura de profesoară, îi place să ajute oamenii să cunoască mai multe despre sănătate
Tânăra se simte bine în postura de profesoară, îi place să ajute oamenii să cunoască mai multe despre sănătate

Şi-a început activitatea în oraşul Străşeni, după care a venit în raionul la Soroca. „Noi promovăm sănătatea în şcoală, sunt profesoară de educaţie pentru sănătate în Vasilcău, am şapte ore cu elevii”. Plus de asta, Ayanna scrie proiecte şi atrage finanţe pentru rezolvarea unor probleme în şcoală sau îmbunătăţirea condiţiilor de învăţământ. Astfel, recent a câştigat un proiect care i-a permis renovarea şi amenajarea unui cabinet pentru sănătate în gimnaziu. În proces de lucru sunt şi alte proiecte, precum amenajarea unui vestiar în sala de sport sau, pentru un viitor apropiat, crearea unui WC în interiorul instituţiei de învăţământ.

Administraţia şcolii are doar cuvinte de laudă pentru voluntară. „În primele două săptămâni ea a reuşit să implementeze un proiect pentru cabinetul de sănătate, acesta a fost renovat, mobilat şi dotat cu cele necesare. Acolo se petrec lecţii şi seminare pe diverse teme. Acum lucrează la un alt proiect pentru vestiar. E bravo”, a opinat Iuliana Solovei, directoarea gimnaziului.

 

principala

Trecerea de la viaţa în oraş la viaţa de la ţară nu a fost grea, spune tânăra, încântată de locuitorii satului şi de gazda sa, doamna Nina Cioca, directoarea grădiniţei din localitate. Afară de activitatea pedagogică practicată de ambele, femeile s-au apropiat şi într-o prietenie. Ele cu plăcere fac schimb de experienţe culinare şi de informaţii despre cultură şi tradiţii din ţara fiecărei. „La gazda mea am văzut pentru prima oară cum se tăie o găină, am învăţat cum se curăţă şi cum se prepară. Am văzut cum se produce vinul de casă şi e foarte gustos”, povestește voluntara despre lucrurile care au impresionat-o la Vasilcău.

3 lucruri despre Moldova pe care Ayanna le va povesti celor dragi:

* Mâncarea este foarte gustoasă, naturală şi mai bună decât în SUA.

* Moldovenii sunt foarte harnici, lucrează foarte mult acasă, la serviciu şi pe câmp, cu toată familia. Eu nu ştiu cum voi faceţi aşa, este impresionant.

* Tradiţiile. Noi avem tradiţii în SUA, dar copiii nu fac multe activităţi ce ţin de tradiţii. Aici am sărbătorit Ziua Recunoştinţei, sărbătoarea americană, elevii s-au implicat şi au făcut o sărbătoare frumoasă.

Bucătăria noastră, tradiţiile şi hărnicia oamenilor sunt câtva lucruri care au impresionat-o mult, spune fata.

A şi gătit cu doamna Nina clătite, sărmăluțe, care i-au părut foarte delicioase. Şi răcitura a gustat-o, dar deprinsă fiind cu jeleul dulce de desert, nu prea i-a înţeles gustul, spune tânăra. „Ştiu cum se gătește, se fierbe 2-4 ore, se aşează în platouri mari, arată frumos. Am gustat, dar este diferit de ceea ce obişnuiesc să mănânc. În schimb, vinul fiert servit cu sărmăluţe mi-a plăcut”, recunoaşte tânăra.

Voluntara alături de gazda sa, doamna Nina Cioca

Deşi trăieşte la mine de doar două luni, am reuşit să ne împrietenim mult şi ne înţelegem bine la toate. Ayanna este o personalitate interesantă și o fată deşteaptă, îmi place să discut cu ea. Referitor la alimentaţie are gusturi diferite, mănâncă foarte picant. Eu nu pot mânca ce găteşte, cu toate că este foarte gustos, dar o servesc cu bucate de-ale noastre, în care ea oricum adaogă piper, spune gazda zâmbind. Ne împăcăm bine şi avem ce învăţa una de la cealaltă”, a mai adăugat doamna Nina Cioca.

„Este diferit şi impresionat, pentru că noi în SUA nu avem costume naţionale”
„Este diferit şi impresionat, pentru că noi în SUA nu avem costume naţionale”

Ayanna a remarcat frumuseţea costumului nostru popular, pe care l-a îmbrăcat cu plăcere pentru noi şi cititorii noştri, pozând alături de simbolul anului 2017. „Am văzut în scoală fetele purtând costume la șezătoare, sunt frumoase şi colorate costumele. Este diferit şi impresionat, pentru că noi în SUA nu avem costume naţionale”.

Obiceiurile noaste le cunoaşte mai mult din auzite, dar în acest an va fi prezentă la sărbătorile de Crăciun, va primi colindători alături de gazda sa şi va vedea tradiţiile sărbătorilor de iarnă în toată splendoarea lor.

La sfârşitul lunii iulie se încheie cei doi ani şi misiunea Ayannei în Moldova. Acasă, în SUA, ea va lua amintiri frumoase despre oameni şi cultura noastră.

Credeam că lucrez doi ani şi plec liniştită, dar m-am îndrăgostit de Moldova şi de oamenii de aici, cred că o să revin”, ne-a spus voluntara la final, dorindu-le „La mulţi ani tuturor!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.