Lunar, un sorocean este depistat cu HIV

0

Anual, la 1 decembrie, este marcată Ziua Mondială de contracarare SIDA cu sloganul „Te priveşte! Priveşte pe fiecare!”. În cadrul campaniei vor fi organizate şi promovate activităţi de prevenire, testare, tratament şi îngrijiri ale persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA.

În Republica Moldova, la sfârșitul anului 2015, au fost diagnosticate şi înregistrate în total 10207 cazuri de HIV/SIDA, dintre acestea 2880 persoane au decedat. Pe parcursul a 9 luni curente în Republica Moldova a fost confirmat diagnosticul de laborator infecţia cu HIV la 609 persoane (9 luni 2014 — 557)… Infecţia afectează persoane tinere, de vârsta reproductivă, apte de muncă, menţinându-se la un nivel înalt transmiterea heterosexuală, cu înregistrarea în toate teritoriile. În raionul Soroca pe parcursul anului 2015 s-au înregistrat cu Infecţia virusului HIV/SIDA 6 persoane, în 10 luni ale anului 2016 — 8 persoane.

În scopul minimizării consecinţelor epidemiei HIV prin reducerea transmiterii, în special în populaţia cheie, precum şi a mortalităţii asociate cu HIV, a fost aprobat prin HG nr.1164 din 22.10.2016 al şaselea Program naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV SIDA şi infecţiei cu transmitere sexuală, pentru anii 2016-2020. Programul Naţional şi raional are drept angajament menţinerea epidemiei concentrate în grupurile cu risc sporit de infectare şi neadmiterea răspândirii infecţiei cu HIV în rândul populaţiei generale. În scopul identificării şi diagnosticării precoce a infecţiei cu HIV este extins accesul la testarea HIV prin oferirea testării de către instituțiile medicale şi sunt incluse în Programul unic de asistenţă medicală, fiind gratuite, benevole şi confidenţiale. Persoanele care trăiesc cu HIV au acces la servicii de asistenţă medicală, socială şi li se oferă tratament antiretroviral.

În cadrul campaniei de combatere SIDA „Pledez pentru prevenirea HIV” sunt promovate aspecte de prevenire, cum ar fi mijloacele de protecţie, reducerea efectelor nocive, prevenirea transmiterii HIV de la mamă la copil, testarea HIV. De asemenea sunt abordate barierele în accesul populaţiei cheie, persoanelor care trăiesc cu HIV, tinerilor, inclusiv fetelor adolescente şi femeilor, la servicii de prevenire, tratament, îngrijiri şi suport. Această campanie oferă oportunitatea fiecărei persoane să se implice în prevenirea HIV prin informare, comunicare, educare şi distribuire a materialelor informative.

Nina Osadciuc,

medic igienist CSP Soroca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.