De la Mihai Viteazul la JIŢEL DE DOI METRI, de la Doamna de Fier la ZINA CARABINA

Orice etichetare este neavenită, darămite când este vorba de persoane sus-puse, cum ar fi preşedintele unui stat, fie el mare şi puternic sau fie el şi mic, şi bicisnic. Istoria însă (mai veche şi mai nouă) ne demonstrează că deseori nu se ţine cont de astfel de „reguli” şi multe persoane „cu greutate”, pe lângă numele adevărat, au avut şi au parte şi de „porecle”.

Bunăoară, să ne aducem aminte de Gaius Iulius Caesar Augustos Germanicus, care este cunoscut mai bine cu numele de Caligula, de Ludovic al X-lea Certăreţul (de altfel, fiul lui Filip al IV-lea cel Frumos), de Ştefan cel Mare, de Alexandru cel Bun, de Mihai Viteazul, de Doamna de Fier, de Vlad Ţepeş, de Ioan cel Groaznic, de Nicolai al II-lea cel Sângeros sau de Bunelul Lenin. Într-un fel sau altul, aceste „accesorii” aproape obligatorii numelor adevărate nu erau altceva decât o reflectare a caracterelor, comportamentului, atuurilor şi viciilor posesorilor. Ba mai mult, există cazuri când porecla a luat locul numelui adevărat, pe care îl poţi afla doar din enciclopedii. Pun pariu, de exemplu, că foarte puţină lume cunoaşte cum îi chema „în acte” pe Ştefan cel Mare sau pe Bunelul Lenin.

Pe de altă parte, avem şi astăzi cu ce ne lăuda, or creaţia populară este la fel de vie şi folclorul naşte în continuare atâtea şi atâtea perle. Bunăoară, generaţiile care vin se vor delecta, cu siguranţă, luând cunoştinţă de viaţa şi activitatea unor astfel de personaje de-a dreptul emblematice ale mileniului trei cum ar fi Iuda cel Bărbos, Liuda Fiodorovici, Chiorul, Vulturul de Abaclia, Plohiş, Copy Paste, Babacu, Harry Potter, Filea, Barsetca, Ţapul, Plaha, Mătuşa Tamara, Micul Lenin, Zina Carabina, Baba Jenea, Sâriojică, Foaie verde ZIL-130, Circumferinţa de 380 grade (sper că nu l-aţi uitat pe celebrul spicher Dumitru Moţpan, căruia îi aparţin aceste două etichetări), Balabol, Mickey Mouse, Fleancă, Doi metri de bulbuci, Felix Motanul, Viţel de doi metri, Vova de la Talcioc, Michelle Schizofreni, Urechilă, Marinaru, Nastase patru case, Bombonel, Piticu, Serafică Fără Frică, Cioronin, Voroşca, Bidon, Papa, Pinocchio, Pinalti, Căcărează, Guzganul Rozaliu, Albinuţa Maia, Patriarhul, Zalupu, Pufulete, Şmecherilovici, Mariancic, Contrabandistul, Harbuzul, Gangsterul Tranziţiei, Ghimpler, Matrozu, Soluţia, Patru operaţii la cap, Tare Levâi, Buhăieş sau „Bonjour madame”. Imaginaţi-vă numai ce rezonanţă ar avea o ştire de genul: „La canalul de televiziune Goebbels TV, care îi aparţine lui Plaha-Plohiş a avut loc o dezbatere politică moderată de analistii politici Iuda cel cu Barbă şi Bulică Buhăieş, cu participarea lui Vova de la Tolcioc, Harry Potter, Serafică Fără Frică, Zina Carabina, Zalupu şi Căcărează!  Îţi nai trebuie, după una ca asta, Teatrul absurdului ori Casa de nebuni de la Costiujeni? Să mai zică cineva că timp de vreo 300-400 de ani societatea moldovenească  nu a evoluat! Sau ce-aţi zice de o campanie electorală în care Doi metri de Bulbuci se retrage în folosul lui Bidon, pentru a-i face rău reprezentantului Fraţilor Interlopi Fugari şi, îndeosebi, Albinuţei Maia?

Apropo, nu ştiu cât de inspirate sunt aceste “porecle” şi cât de mult se regăsesc “protagoniştii” în ele, dar îmi dau seama că fiecare dintre ei se complace (sau, cel puţin nu-i deranjează ce zice lumea) în rolul care Ii s-a acordat, măcar şi din simplul motiv că nu cunosc că cineva vreodată să se fi supărat pe felul cum este etichetat şi să revendice recompense morale (la urma urmei, de ce s-ar supăra purtătorii de porecle, dacă acestea le-au fost lipite nu de oamenii simpli, dar chiar de colegii lor din lumea politicului?). Vorba regretatului Grigore Zănoagă — “Dacă n-om mai glumi şi n-om spune ce-i drept…”. Nu ţin minte să se fi supărat şi (încă) preşedintele Nicolae Timofte, căruia i s-a lipit de minune porecla Raţă Mută. Este de înţeles acest lucru (adică, de ce nu s-a supărat), fiindcă comparaţia cu raţa (de ce nu cu răţoiul?) nu-i cea mai de ocară. Chiar putem spune că domnului Timofti i-a mers cu porecla, fiindcă putea fi mult mai rău. La urma urmei, n-o să ni se învârte limba în gură ca să-i zicem deja ex-preşedintelui Coliţă cel Guraliv sau, bunăoară, Timofte cel Vorbăreţ.

La rândul lui, şi Igor Dodon, anunţat de CEC câştigător al prezidenţialelor (să nu ne grăbim însă, ci să vedem ce va spune şi CC, deoarece SIS-ul a depistat cazuri de implicare a Serviciilor ruseşti în alegeri) nu duce lipsă de porecle, unele din ele fiind interzise persoanelor de până la 18 ani. În ce mă priveşte, consider că “titulatura” care i s-ar potrivi cel mai bine acestuia este “Moară Stricată”, or vorbeşte prea mult, dar va face, cu siguranţă, prea puţine…

P.S. Poreclele din Tabletă aparţin politicienilor de pe ambele maluri ale Prutului, iar dacă aveţi nevoie de descifrări sunt la dispoziţia Dumneavoastră.

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Victor Cobăsneanu
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”.

Lasă un răspuns

*