Mihai Zeamă: “Guvernarea s-a purtat urât cu tinerii care au mers la votare”

0
39

Alegerile prezidențiale din acest an au fost cele mai murdare din istoria contemporană a țării. “Această murdărie a fost din partea unui candidat electoral, fiindcă trebuie să fim echidistanți, iar echidistanța nu înseamnă să îi punem pe ambii pe același cântar”, a declarat Victor Cobăsneanu la începutul emisiunii “OBSERVATORUL”, care a ajuns la cea de a doua ediție.

Unul din invitații emisiunii, Mihai Zeamă, membru al Uniunii Istoricilor din Republica Moldova, a precizat la această temă faptul că “campania nu doar că a fost murdară, dar s-au folosit pe larg manipularea și alte instrumente sovietice. Acest rezultat al alegerilor îl așteptam, dar credeam totuși într-o minune și că inteligența alegătorilor, care ar putea să facă o deosebire dintre manipulare, bine și rău, inteligența unuia și a altui candidat, va birui, însă nu s-a întâmplat așa, cu părere de rău”.

“În 2014, atunci când cineva a avut nevoie de votul tinerilor, li s-a permis să voteze în locul unde își fac studiile, cu o declarație semnată pe propria răspundere că nu vor vota în altă parte și la prezentarea carnetului de student”, a menționat domnul Mihai.

Potrivit istoricului, care a comparat cum au votat tinerii din Transnistria și cei din Republica Moldova, guvernarea s-a purtat urât cu tinerii în cadrul acestor alegeri. “Dacă cei din Transnistria au avut dreptul să voteze la orice secție de votare ar dori, situația a fost alta la noi. Înainte de alegeri, instituțiile de învățământ au primit o scrisoare, în care era scris că tinerii au dreptul să voteze la locul unde își fac studiile după prezentarea următoarelor documente: dovada că trăiesc în cămin, demers din partea instituției de învățământ, ordin de cazare în cămin și copia pașaportului tehnic al căminului, care este cel mai stupid punct, acesta având vreo 7 foi și toate trebuie să le elibereze școala”.

Elena Dorogan, pedagog la Liceul teoretic “Petru Rareș” a ținut să accentueze că oamenii și-au pierdut încrederea din cauza că candidații eletorali nu țin cont de promisiunile pe care le fac în perioada campaniei electorale. “Au plămădit istorii de succes după culise, au promis multe lucruri, de aceea și o parte din alegători au pierdut interesul, pentru că atâtea promisiuni se fac, dar când ajung să le împlinească, uită și de tinerii care i-au votat și de toată lumea care i-au susținut și iată de ce avem ce avem”, a spus invitata emisiunii.

Referindu-se la diasporă și mobilizarea moldovenilor aflați în străinătate, domnul Cobăsneanu a reiterat că “m-am convins în cadrul acestor alegeri că lumea care a mers peste hotare gândește altfel”. La acest subiect, Mihai Zeamă a specificat că “noi avem o populație patriarhală și aceasta deoarece, știrea cu sirienii și despre orientarea sexuală, în altă parte, nu ar fi reacționat. Cu părere de rău, tinerii care sunt educați într-o asemenea familie, procedează la fel ca părinții lor”.

Ziaristul a pomenit despre faptul că organele de drept, CEC-ul și Ministerul de Externe se fac surde și mute la multiplele încălcări ce au avut loc în cadrul acestor alegeri. Și cu toate acestea, “Cum ar trebui să procedeze candidatul comun sau președinte care nu a fost ales, dar de facto a câștigat aceste alegeri?”, i-a întrebat domnul Cobăsneanu pe invitații emisiunii “OBSERVATORUL”, răspunsul cărora urmează să îl aflați urmărind emisiunea integral AICI.

Emisiunea „OBSERVATORUL” este realizată cu suportul financiar al Ambasadei SUA la Chișinău în cadrul proiectului “Dezvoltare prin digitalizare”. Responsabilitatea pentru conținutul materialelor publicate aparține autorului și nu neapărat reflectă poziția Ambasadei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.