Boschetarul din parcul „Mihai Eminescu”, adăpostit la Centrul „Revenire”

0
67

Ani de zile trăiește în stradă, caută sprijin de la autorități și cetățeni, ajunge în spital și se tratează, apoi cercul vicios se repetă. Astfel poate fi rezumat în câteva cuvinte modul în care își duce traiul Artur Codrean, un bărbat de 43 de ani, care de câteva luni de zile și-a găsit refugiul în parcul “Mihai Eminescu” din Soroca. Reporterul de la Observatorul de Nord a încercat să-i acorde o mână de ajutor și a apelat la specialiștii și persoanele vizate din localitate, pentru a-i sigura omului un acoperiș deasupra capului, mai ales că iarna ne bate la ușă.

Când ne-am apropiat de banca sa, bărbatul învelit cu o plapumă jerpelită își împlinea somnul de dimineață. Primul lucru pe care l-am avut în plan să-l facem până în acest moment este să publicăm un articol despre acest boschetar care nu are unde dormi și care este nevoit să îndure frigul iernii în stradă. Mai apoi, lucrurile au derulat astfel, că, am petrecut practic o jumătate de zi cu el și am reușit să luăm legătura și să solicităm ajutorul mai multor specialiști, pentru ca, până la final, să găsim un adăpost, măcar pentru o perioadă.

După ce l-am trezit din somn, bărbatul ne-a povestit în câteva cuvinte cum a ajuns acolo, cine este și cu lacrimi în ochi ne-a rugat să îl ajutăm, pentru că va muri dacă va continua să trăiască într-un asemenea hal. L-am întrebat dacă a încercat să se descurce singur, însă boschetarul s-a uitat văitându-se spre noi și a murmurat… „este greu de unul singur, nu are cine face mâncare, focul, aș fi găsit o casă părăsită…”.

Când am apelat la medicul la care este la evidență domnul Artur, personalul medical ne-a spus că acesta este în concediu. Următorul specialist la care ne-am adresat este doamna Lilia Grâu, psiholog în cadrul centrului de sănătate mintală Soroca. Dumneaei ne-a spus că bărbatul are nevoie de îngrijiri medicale în primul rând și ne-a sfătuit să chemăm serviciul de urgență. Salvarea a venit după nici zece minute de așteptare. Elena Donos s-a arătat indignată de faptul că în astfel de situații este chemată urgența. Potrivit doamnei, omul străzii trebuia cazat la un centru specializat. „Chiar este o problemă faptul că acești boschetari nu au unde se adăposti. Noi facem lucrul nostru și îl transportăm până la spital, iar acolo de el îngrijește secția internare. Locuri de cazare în așa situații nu avem și după ce i se acordă ajutor este liber”, ne comunică doamna Elena.

Peste câteva minute am ajuns la spitalul raional Soroca. Boschetarul a fost transportat cu ajutorul unui scaun cu rotile până la secția internare. Pentru a afla care va fi soarta lui Artur mai departe, am vorbit cu personalul, care ne-a spus că ultimul cuvânt îl va avea chirurgul. Specialistul nu s-a lăsat mult așteptat. Întreb despre acest caz, dumnealui a răspuns apăsat că în cazul în care nu are poliță, pacientul nu poate fi internat și oferi un tratament complet. „Îi vom face un tratament ambulatoriu și… acasă”, spune Vasile Volociai. Înțelegem că medicii și-au făcut treaba lor, însă domnul Artur nu o are.

Contactată de către noi, Tatiana Botnari, directoarea Centrului social pentru persoane aflate în situații de risc „Revenire” ne-a spus că boschetarul nostru a mai fost cazat la Centru, iar din cauza că a creat anumite probleme a rămas fără adăpost. Cu toate acestea, directoarea a menționat că îi mai oferă o șansă și a dat acordul ca bărbatul să beneficieze de serviciile instituţiei. Insă soarta sa este incertă. „În cazul în care nu se va schimba, nu va respecta regulile centrului și va face probleme, riscă să ajungă din nou în stradă. Noi depunem efort ca acest lucru să nu se întâmple”, ne spune doamna Tatiana.

Directorul spitalului, Valeriu Petrovici are o părere rezervată față de astfel de persoane. Potrivit dumnealui, unii sunt nemulțumitori și așteaptă doar să li se ofere ajutor. Boschetarul a mai fost internat la spital, iar în opinia specialistului, acesta nu este nici pe de parte cel mai grav caz. Domnul Petrovici a precizat că dacă ar face și omul un pas în întâmpinarea celor care îl ajută atunci situația sa ar fi alta.

Personalul medical care a avut grijă de pacient

Trecuse de ora 12.00, iar noi trebuia să ne întoarcem la redacție. Personalul spitalului ne-a asigurat că după ce își va reveni, domnul Artur va fi încredințat Centrului „Revenire”. În pofida faptului că locatarii unui bloc de locuit aflat în preajma parcului unde s-a adăpostit boschetarul se plâng că omul lasă mizerie în urma sa, uneori este violent față de binefăcătorii săi și nedrept, aceștia oameni ai străzii au nevoie de sprijinul societății. Adică, momentan Artur Codrean are un acoperiş de-asupra capului, dar dacă va avea un comportament inadecva ar putea să se întoarcă acolo de unde a venit.

In orașul Soroca există un Centru pentru astfel de persoane, care este susținut financiar de către primărie, în cadrul căruia sunt adăpostiți în perioada rece a anului în jur de 30 de beneficiari. La moment sunt cazați la centru 9 persoane. Doamna Tatiana a declarat că în instituție este cald, iar încălzirea a început din 1 noiembrie, atunci când s-a deschis Centrul. Beneficiarii sunt alimentați de trei ori pe zi.

Directoarea centrului „Revenire” ne-a confirmat faptul că Artur Codrean a fost cazat și urmează să susțină mai multe controale medicale.

Află unde locuiesc persoanele fără adăpost atunci când începe sezonul cald AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.