9 ani de la explozia blocului locativ din regiunea Fabricii de articole tricotate (VIDEO)

0
68

Astăzi se împlinesc 9 ani de la explozia blocului locativ cu cinci etaje de pe strada Ştefan cel Mare, 117, din regiunea Fabricii de articole tricotate, în urma căreia cinci persoane și-au pierdut viața și altele șase au fost rănite.

Tragedia s-a produs la 27 octombrie 2007, în jurul orei 22.00. În scurt timp după aceasta, la fața locului au ajuns pompierii și echipa de la Urgență, care îndată au început a acorda primul ajutor și a căuta victimele aflate blocate printre ruine. Atunci, procurorul raionului Soroca, Leonid Zaharii, a declarat că una din versiunile care explică cauzele producerii exploziei ar fi scurgerile de gaze.

A doua zi după tragedie, la Soroca, în regim de urgenţă, a sosit Vasile Tarlev, primul ministru al Republicii Moldova. În susținerea sinistraților au fost inițiate campanii de colectare de fonduri, inclusiv au fost donații și din străinătate, astfel că, în scurt timp, cu suportul Guvernului și din sumele donate au fost achiziționate apartamente pentru cei care au avut de suferit în urma deflagrației.

În locul în care și-au pierdut viața cele cinci persoane, printre care o fetiță de 12 ani și un salvator, a fost ridicat un monument, unde și în acest an administrația publică locală, dar și persoane apropiate celor trecuți în neființă, au venit să depună flori și să țină un minut de reculegere în memoria lor.

Dacă ai și tu o știre interesantă, care vrei să fie publicată în ziarul „Observatorul de Nord” sau pe pagina noastră web, anunță redacția. O poți face adăugând știrea ta AICI sau să ne sesizezi o problemă AICI.

Dezvoltarea paginii web a ziarului „Observatorul de Nord” este unul din obiectivele proiectului “Presa locală – dezvoltare prin digitalizare”, implementat de publicaţia independentă „Observatorul de Nord” şi finanţat de Ambasada SUA în Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.