Pentru unii, umilință și haos în loc de sărbătoare (FOTO)

0
20

Sărbătoarea organizată cu ocazia Zilei persoanelor în etate nu a trecut fără scandal nici în acest an la Soroca. Natalia Cojocari, specialist în problemele tineretului și sportului din cadrul Primăriei, ne-a declarat că a fost ales localul cu cea mai mare sală pentru asemenea petreceri din oraș, însă, din păcate, numărul de locuri nu a coincis cu cel al persoanelor invitate.

Vasile Mîțu, vicepreședintele Organizației Veteranilor din raionul Soroca, a spus că o mare parte din persoanele de vârsta a treia nu au avut locuri unde se așeza, ceea ce i-a făcut să se simtă incomod. “S-a creat la un moment dat impresia că câteva persoane au organizat această măsură pentru partidul lor. Păcat că au fost bătrâni cu baston care au stat în picioare. Suntem indignați de faptul că nu au fost rezervate mai multe locuri. Mulți nu au rezistat și au ieșit supărați afară”.

„Anul trecut multe persoane nu au avut loc la masă, iar anul acesta povestea se repetă. Nu știu de ce au chemat atâta lume, dacă nu sunt locuri. Programul festiv a fost frumos”, și-a expus părerea Silvia Vameș, membră a corului Organizației veteranilor din oraș.

O altă doamnă, Raisa Pșenicinaia, a menționat că o unele persoane prezente la festivitate nu au fost veterani. “Anul viitor am dori ca totul să fie mai bine organizat și numărul de locuri să corespundă cu numărul de persoane invitate”, a precizat mai apăsat dumneaiei.

Totuși, o altă parte din invitați au rămas satisfăcuți de manifestare și le-au mulțumit organizatorilor pentru efort. „Mi-a plăcut sărbătoarea. Copiii au cântat minunat și în genere totul a fost bine”, a opiniat un bărbat în timp ce cobora treptele localului.

Viceprimarul orașului Soroca, Feodosie Bordian, a comunicat că una din cauzele pentru care o parte din invitați au rămas nemulțumiți și fără locuri rezervate, este faptul că unii pensionari au invitat la rândul lor alte persoane, care nu au avut invitație oficială. Astfel, în loc de 250 de persoane, la manifestație au venit aproape de două ori mai multe.

“Ne-a plăcut tot ce a avut loc aici, doar că nu a fost gândit totul până la capăt. Corul și piesele interpretate de copii au fost excepționale. Mulțumim organizatorilor pentru felicitare”, a afirmat Galina Crăciun, o altă pensionară, care a lucrat 37 de ani în învățământul preșcolar.

“De la început s-a preconizat o masă de fourchette pentru 250 de persoane, adică 137 lei pentru o persoană și s-au adus 150 de scaune pentru persoanele în etate, care au probleme locomotorii. Deoarece au fost prea mulți, peste 400 de persoane, fiecare s-a așezat după cum a reușit și din acest punct de vedere nu au fost respectuoși unii față de alții. Probabil că trebuia ca fiecare din ei să aibă invitații și în bază lor să aibă acces în local sau concertul să se desfășoare la Palatul de Cultură, iar aici să fie luată nemijlocit masa”, a propus soluții pentru a evita asemenea situații în viitor Inga Spoială, directoarea Restaurantului “Soroca”.

La final câțiva invitați au rămas până au finisat de servit masa și după ce s-au distrat, au plecat acasă.

Vă reamintim că, la 1 octombrie este marcată Ziua internaţională a persoanelor în etate. În anul curent, din mijloacele Fondului republican de susţinere socială a populaţiei, au fost alocate 6 milioane de lei pentru acordarea ajutoarelor materiale persoanelor de vârstă a treia prin intermediul fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.