Un monument dedicat profesorilor, inaugurat la Tătărăuca Veche (FOTO/VIDEO)

Ieri a fost dezvelit un monument dedicat profesorilor în curtea gimnaziului „Eva Gudumac” din satul Tătărăuca Veche, raionul Soroca, chiar în ajun de data marcării Zilei pedagogului. Înainte de momentul culminant, elevii gimnaziului, alături de profesori, au susținut un recital emoționant, care a inclus dansuri, cântece și poezii închinate uneia dintre cele mai nobile profesii, cea de dascăl.

Directorul gimnaziului,  Aliona Ciobanu, a menționat că, inițiativa de a inaugura un monument dedicat profesorilor din localitate, și nu doar, aparține colectivului, iar susținerea financiară a ideii vine atât din partea inițiatorilor, cât și a doamnei Eva Gudumac, care a fost prezentă la manifestare, alături de alți reprezentanți ai Direcției Generale de Învățământ din raionul Soroca. Câțiva dintre aceștia, printre care și șeful adjunct al direcției, doamna Svetlana Păunescu, una dintre absolventele acestei școli, a adresat cuvinte de mulțumire și urări de bine tuturor celor care îndeplinesc misiunea de a aduce căldură și lumină prin intermediul cărții.

În dar, din partea academicianului Eva Gudumac, gimnaziul care de 10 ani îi poartă numele, a primit un calculator, iar șeful DÎ, Ghenadie Donos, a specificat că urmează să fie donat și un set de mobilă, pe lângă faptul că în cadrul instituției de învățământ este implementat un proiect în domeniul eficienței energetice. „Pentru că este o școală de circumscripție, care este frecventată de elevi din șapte sate, merită să fie susținută și adusă ca exemplu altor instituții de învățământ din raion, pentru implicarea și eforul depus”, a declarat în timpul discursului său, domnul Donos.

“Această zi este o săbtătoare pentru noi, pentru că avem ocazia să îi pomenim și să le mulțumim tuturor celor care ne-au învățat și celor care mai sunt în viață. Primii învățători ai acestui sat au fost buneii doamnei Eva Gudumac, care au pus temelia primei școli de alfabetizare în localitate. Nu am găsit o utilizare mai bună a banilor, decât să cinstim memoria celor care au stat la baza înălțării acestei școli”, a spus doamna Ciobanu, care a ținut să precizeze că o mare parte din consăteni s-au mobilizat pentru ca evenimentul să fie unul reușit.

“Învățătorii noștri merită să le fie dedicat un monument pentru că în fiecare zi depun mult efort pentru ca să crească în primul rând oameni buni și deștepți”, a spus Mihaela Ciobanu, elevă.

În incinta gimnaziului a fost organizat un stand cu fotografii a promoțiilor mai vechi, adunate de la locuitorii satului. Directorul ne-a spus că urmează să fie inaugurat un muzeu, în care să se regăsească aceste fotografii, alături de alte articole valoroase pentru școală și întregul sat.

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

2 comments

Fiecare decide ce e mai bine pentru el si cei de care e responsabil. Poti merge pe teracota,fara a avea nimic in suflet…Consider ca nu conteaza citi pasi facem ,in ce incaltaminte si pe ce fel de drum:pavat sau gaurit ,dar ce urme lasam pe el…

Lasă un răspuns

*