Egali în toate şi… nu prea

Dimineaţa începe pentru toți cam în același mod – soarele zîmbește pentru fiecare, toți  așteaptă o nouă zi, ne trăim zilele, orele, clipele pe același pamânt, simțim sub tălpi  aceeași iarbă, avem aceleași drepturi!  De ce ele prea de multe ori sunt încălcate?  Care e motivul că unii din noi, care suntem la fel – ființe umane, ajungem în unele momente să fim discriminați? Este neapărată nevoie  să facem pe cineva să se simtă rău? Oare soarele i-a zâmbit mai puțin lui astăzi, poate iarba s-a ferit din calea lui sau, cine știe, poate pământul i-a fugit de sub picioare?

Nici una, nici alta, el pur și simplu  azi a fost discriminat. Am fost martora unui  caz, poate prea simplu, când o doamnă în vârsta a fost, după părerea mea,  discriminată. Doamna era la stația de autobus, când a sosit microbuzul. Șoferul, cum li-i obiceiul, se grăbea căci la stația următoare erau mai mulți pasageri. Bătrânica a dorit să urce, dar…, păcatele ei, vorba ceea, i s-a închis ușa-n nas, deoarece se mișca foarte greu și șoferul nu  mai avea  răbdare, pentru că scăpa șansa celor cîțiva lei în plus, care-l așteptau la următoarea oprire.  Cred eu  că nu s-a procedat  frumos și nici corect față de bătrânică, ea, în cele din urmă, nu numai că a fost jignită, ci discriminată. Îmi imaginez cum se simțea bătrînica, cred că era distrusă și tristă. Am reacționat ca un copil, strigându-i șoferului că a rămas cineva, iar el m-a apostrofat zicându-mi că nu are timp, iese din orar, că cică nu-i treaba mea, el este șoferul…

Atunci m-am prins la gândul că și eu, într-un fel am fost ignorată, adică și  discriminată.  Maturii prezenți au reacționat diferit – care au susținut șoferul, care m-au încurajat pe mine că n-am rămas indiferentă, dar cel mai dureros a fost faptul că majoritatea au tăcut, nu s-au implicat. Oare tăcuți erau și atunci dacă li se întâmpla lor? Trebuie să luăm o atitudine, căci se poate întâmpla ca data viitoare să fii tu în locul celui discriminat.

Bianca Șevciuc,

clasa a VII – a, IPLT „I. Creangă”, oraşul Soroca

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

Lasă un răspuns

*